Editorialiștii Deutsche Welle se întreabă cui slujeşte regionalizarea României, alterarea relaţiilor dintre Budapesta şi Bucureşti, de ce nu este Putin un partener strategic ideal al occidentului, realizând o trecere în revistă a principalelor teme referitoare la problemele care frământă societatea românească în acest moment. Potrivit sursei, ziarul elveţian Neue Zurcher Zeitung remarcă o abatere de la temele dominante ale comentariilor publicate în paginile ziarelor germane şi internaţionale, în ultimele săptămâni şi zile, precum scandalul NSA, dosarul Snowden, alterarea relaţiilor americano-ruse.
Rador semnalează că în ediţia sa de la finele săptămânii un amplu documentar focalizează o temă aprig dezbătută în România – regionalizarea. Excelent informat, autorul textului face un excurs în istoria României, relevând existenţa unor viguroase tradiţii identitare a diverselor regiuni ale ţării, precum şi un clivaj de dezvoltare între zonele din vestul ţării şi cele din est. Este semnalată şi dificultatea actualei elite politice ale ţării de a percepe conştiinţa unei identităţi regionale ca pe o şansă şi nu ca pe un pericol pentru coeziunea statului. Preconizata reformă teritorial administrativă este analizată din perspectiva şanselor, între care accesarea mai rapidă şi completă a fondurilor europene, dar şi a riscurilor ca guvernul să-şi instaleze propria clientelă politică în noile posturi, ca birocraţia să ia proporţii, ca între competenţele diverselor instituţii să se creeze derută sau ca acestea să se suprapună.
Sentimentul care domneşte în anumite regiuni ale ţării de a fi neglijate sau exploatate de către guvern sunt dependente, nu în ultimă instanţă, de centralismul rigid. Acesta le oferă localnicilor un foarte restrîns spaţiu de manevră pentru a putea ei înşişi contribui la soluţionarea problemelor politice. Semnatarul amplului articol manifestă o doză de înţelegere pentru temerile părţii române de o administraţie autonomă pe criterii etnice, care ar consolida colectivismul etnic, atrăgând totuşi atenţia asupra unei alternative interesante. Adaptarea structurilor administrative la identităţi maturizate istoric poate consolida sentimentul apartenenţei la şi a responsabilităţii faţă de binele întregii comunităţi, conchide autorul documentatei investigaţii.
Din păcate, realitatea de ultimă oră este încă foarte departe de amintita şansă, aşa cum o demonstrează alterarea relaţiilor dintre Bucureşti şi Budapesta după derapajele verbale ale lui Gabor Vona, preşedintele partidului de extremă dreaptă Jobbik, aflat în opoziţie.
Ziarul austriac Die Presse înregistrează incidentul precum şi sensul declaraţiilor făcute de Vona, dispus să ia în calcul un conflict cu România spre a obţine o autonomie a maghiarilor care trăiesc în această ţară. Unde, de pildă, starul muzicii pop, Peter Maffay, vedetă în Germania, dar aproape necunoscut în România, ţară pe care a părăsit-o cu părinţii la vîrsta de 14 ani, s-a angajat într-un nou proiect umanitar despre care Die Welt publică un reportaj. Scopul noii iniţiative a Fundaţiei Maffay, finanţată şi prin sponzori particulari, este reconstrucţia unui sat astfel încît să devină o entitatea economică funcţională, în care etnicii romi să-şi afle locul în mijlocul societăţii, după ce au fost permanent marginalizaţi. Proiectele de integrare a cetăţenilor români de etnie romă, sosiţi în Germania, finanţate cu bani publici, sunt evocate în cotidianul Kolner Stadt-Anzeiger, precum şi într-un interviu cu şeful Oficiului pentru Străini din oraşul Aalen, text publicat în cotidianul Schwabische Post.
O poveste de la marginile Europei se subintitulează reportajul publicat de Suddeutsche Zeitung în ajunul începerii la Bucureşti a procesului intentat făptaşilor unuia din cele mai spectaculoase furturi de obiecte de artă din ultimele decenii, comis de un grup de români, în muzeul din Rotterdam. Cumplitul sfârşit al capodoperelor, incinerate de mama principalului vinovat spre a-şi proteja fiul, a stârnit deja un val de consternare în presă, în mediile de specialitate, dar şi în larga opinie publică, fără a înăbuşi complet firava speranţă că poate măcar unul din tablouri să fi scăpat de barbaria ignoranţei destructive. Procesul care urmează ar putea confirma însă şi caracterul întru totul iluzoriu al acestei speranţe.