Site icon TIMP ROMÂNESC

Dezbatere despre universul literar al lui Nichita Stănescu

Joi, 25 noiembrie, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu ASESTEMUR (Asociación de países de Europa del Este) organizează, la sediul institutului, în cadrul Dezbaterilor Alexandru Busuioceanu, o întâlnire literară despre poezia lui Nichita Stănescu, cu participarea scriitoarei Clarei Janés și a hispanistei Ioana Zlotescu, moderată de Luminița Pigui.

Clara Janés Nadal este scriitoare, poetă și traducătoare spaniolă, din 2015 fiind a zecea femeie aleasă membru al Academiei Regale Spaniolă. Participă la numeroase întâlniri literare naționale și internaționale, iar poezia sa a fost tradusă în douăzeci de limbi. Este familiarizată cu opera lui Nichita Stănescu, publicată la editura Poesías del Oriente y del Mediterráneo. Admirația pentru cultura română este  demonstrată în cartea sa despre România (Sendas de Rumania, 1981), prin traducerea unor poezii românești și prin diverse articole.

Ioana Zlotescu este hispanistă, profesoară, coordonatoare de expoziții de artă și târguri internaționale de carte la Ministerul Culturii din Spania, director de programe la Patrimoniul Național și inițiator al „Serilor la Palat” și al „Premiului de Poezie Reina Sofia”. Fost director al Institutului Cervantes din București, este traducătoare în limba română a cărților lui Camilo José Cela și Miguel de Unamuno și a poeziilor lui Nichita Stănescu, prozei lui Paul Celan și cărților lui Matei Călinescu și Ion Vianu din română în spaniolă.

Luminița Pigui este avocată, președinte al asociației ASESTEMUR (Asociación de países de Europa del Este) cu sediul în Murcia, calitate în care a organizat în ultimii 10 ani activități interculturale între Româna, Spania, Argentina și Chile.

Institutul Cultural Român, prin filiala sa de la Madrid, își propune prin acest fel de manifestări să aducă la cunoștința publicului spaniol personalități culturale române insuficient cunoscute publicului și lumii editoriale din țara de reședință.

Exit mobile version