Site icon TIMP ROMÂNESC

#DeZECE, recunoaștere publică

Centrul universitar București găzduiește în data de 24 februarie 2017,  una dintre cele mai însemnate festivități dedicate studenților, de către studenți, unde sunt invitaţi să asiste  gratuit la o serie de evenimente organizate la Palatul Parlamentului destinate să transmită un mesaj la unison, cu privire la importanța educației, a voluntariatului, a dezvoltării personale și nu în ultimul rând a rolului pe care valorile îl joacă în dezvoltarea unei societăţi.

Gala a luat naştere datorită organizațiilor studențești membre ale Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR) provenite din cele 17 centre universitare din țară.  Anul acesta, UNSR împlinește zece ani de la înființare, motiv pentru care doreşte să prezinte publicului larg tineri excepţionali ai României, atât studenţi cât şi elevi, voluntari ce s-au implicat şi s-au făcut remarcaţi de-a lungul timpului şi merită pe deplin titlul de Alumni UNSR.

Ziua de 24 februarie 2017 va fi cea în care toate aceste merite vor fi recunoscute într-un loc la înălțimea evenimentului, Palatul Parlamentului.

Gala  va începe la ora 15:00, eveniment în cadrul căruia 10 elevi și 10 studenți cu rezultate academice excepționale, 5 voluntari și 5 asociații vor fi premiați și vor primi titlul #DeZECE.

Organizatorii vă aşteaptă să fiţi alături de valori, de educaţie şi nu în ultimul rând alături de studenţii de astăzi ce vor deveni motorul societăţii de mâine.

Persoanele interesate să participe la eveniment trebuie să se înscrie prin completarea formularului de pe site-ul UNSR.

Exit mobile version