Site icon TIMP ROMÂNESC

Dezinfecție a mijloacelor de transport împotriva pestei micilor rumegătoare la granița Bulgariei cu Turcia. Se plătește!

Bulgaria a reintrodus dezinfecția mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Turcia, ca măsură preventivă, din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare.

Dezinfecția se efectuează pe sensul de intrare în Bulgaria dinspre Turcia, contra unei taxe după cum urmează:

Informații suplimentare pot fi găsite cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse, cu privire la starea drumurilor (pe aplicația gratuită LIMA), pe pagina de Internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” și la numărul de telefon 0035970013020.

Cu privire la regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, informații puteți găsi pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale), pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria cu privire la vinieta electronică și sistemul e-TOLL și pe site-ul www.mvr.bg.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

 

Exit mobile version