Ministerele Dezvoltării din România şi Republica Moldova vor colabora, prin schimburi de experţi şi de expertiză, pentru dezvoltarea regională și a sectorului construcțiilor. În cadrul unui program pilot de dezvoltare a infrastructurii rurale, mai multe localități din Republica Moldova ar putea beneficia de un grant din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România (MDRAP).Discuțiile au avut loc cu prilejul întrevederii viceprim-ministrului Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, cu omologul său din Republica Moldova, la București.
„Cele două ministere ale dezvoltării din România și Republica Moldova sunt cei mai buni actori guvernamentali pentru a seta o colaborare între cele două țări”, a afirmat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, în declarația comună de presă de la finalul întâlnirii.
„Am discutat mai multe teme ale agendei noastre comune și în funcție de această agenda în următoarele luni vom avea schimburi de experți și de expertiză aici și la Chișinău”, a subliniat Dîncu.
Oficialul român a subliniat că dezvoltarea poate să fie un pod de flori mai solid decât zona de simplă emoție. ”Sunt bucuros să începem o lungă serie de întâlniri de colaborare în zona aceasta a sprijinului reciproc în ceea ce privește o relație mult mai bună între comunitățile noastre, între Guvernele noastre și între țările noastre. Cred că putem să sprijinim foarte multe proiecte comune. Noi, ca minister, suntem foarte interesați de legătura directă dintre comunități, suntem interesați de a construi punți care nu dispar odată cu dispariția Guvernelor sau odată cu evenimente internaționale de geopolitică”, a arătat Vasile Dîncu.
Colaborarea va include schimburi de experți și de cunoștințe în domeniile gestionate de cele două ministere: eurocoduri (standarde în produse și lucrări de construcții), urbanism – în special elaborarea codului de urbanism, dezvoltare regională și locuire. De asemenea, s-a discutat și despre stimularea înfrățirii între localități din România și Republica Moldova.
„Am discutat și un proiect pilot prin care vrem să dezvoltăm, pentru început, 20 de localități din Republica Moldova. Vom sprijini partea de dezvoltare a infrastructurii rurale în aceste localități, urmărind în special planificarea, modul de absorbție a fondurilor și impactul acestora. Am stabilit astăzi, de asemenea, schimburi de experți în zona construcțiilor, urbanismului – a Codului Urbanismului, la care lucrăm și noi și de care și Republica Moldova are nevoie. Am discutat despre modalități de a înfrățire între localități din România și Republica Moldova, care să includă și modificări legislative, de care este nevoie pentru proiecte comune. Experții noștri se vor reuni în săptămânile care vin pentru a discuta probleme legate de dezvoltare teritorială și locuire”, a precizat vicepremierul Vasile Dîncu.
La rândul său, ministrul Vasile Bîtca a subliniat nevoia transferului de cunoștințe între România și Republica Moldova, inclusiv în ce privește activitatea agențiilor de dezvoltare regională din Republica Moldova: “Am discutat despre agențiile de dezvoltare regională – despre posibilitatea ca experiența colegilor din România să fie preluată în Republica Moldova. În Republica Moldova avem și noi, prin Legea 438 din 2008, trei agenții de dezvoltare regională și am dori ca aceste agenții să poată colabora.”
La inițiativa părții române s-a discutat despre crearea unui Fond de Garantare al Investiţiilor române în Republica Moldova.
La invitaţia omologului său moldovean, vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice din România, va efectua o vizită în Republica Moldova în luna aprilie a acestui an: „Credem că peste o lună, când vom ajunge în Republica Moldova, să fie semnate deja toate memorandumurile pe care le-am stabilit, să avem deja toate proiectele făcute şi să putem lansa primele proiecte de colaborare în ceea priveşte dezvoltarea între cele două ţări”, a mai afirmat domnia sa.
La finalul întrevederii, ministrul Vasile Bîtca a mulţumit omologului său român şi pentru ajutorul de 16,69 de milioane de lei acordat recent de Guvernul României, Republicii Moldova.
În 2010, Guvernele României si Moldovei au încheiat un Acord privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova. Autoritatea națională din România de coordonare a Acordului este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România. Acordul prevede cooperarea în domeniile infrastructură de transport, unități de învățământ, asistență umanitară acordată în cazul unor situații de urgență și în sectorul energetic.
Pe 16 februarie 2016, Guvernul României a aprobat acordarea unui ajutor umanitar în valoare de 16,690 milioane de lei, constând în produse alimentare și păcură, Republicii Moldova, răspunzând astfel solicitării autorităților de la Chișinău.
România și Moldova cooperează, totodată, în cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova ENI 2014-2020, pentru care MDRAP are rolul de Autoritate de Management. Programul are un buget total de 89,8 milioane de EURO (din care 81 mil. EUR provin de la UE prin Instrumentul European de Vecinătate ENI, iar 8,1 mil. EUR reprezintă cofinanţarea asigurată de statele participante în program) şi se adresează cooperării transfrontaliere între judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi întregul teritoriu al Republicii Moldova. Obiectivul general al Programului este de a spori dezvoltarea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din aria programului, prin investiţii comune în educaţie, dezvoltare economică, cultură, infrastructură şi sănătate, asigurând în acelaşi timp siguranţa şi securitatea cetăţenilor din cele două ţări.