”PAȘI ÎNAINTE SE VOR FACE”
A fost constituit secretariatul tehnic pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni * Pot fi depuse și candidaturi individuale
Timp Românesc: Congresul Românilor de Pretutindeni a suscitat foarte mult interes, iar în această vară DRP a suspus dezbaterii publice metodologia privind desemnarea participanților. Având în vedere că acesta este unul din subiectele la care românii din afara granițelor sunt foarte atenți, care a fost feed-beck-ul pe care l-ați primit în urma consultării publice? Ce propuneri au venit din partea românilor din afara țării?
Angel Tîlvăr: Vă mulțumesc pentru acest interviu pentru că îmi dă posibilitatea ca prin intermediul Dvs., în mod constant, și pentru asta îmi exprim încă o dată aprecierea, să aduc la cunoștința concetățenilor mei și a celor interesați lucruri legate de activitatea pe care departamentul nostru o desfășoară. Așa cum ați menționat, în perioada consultării publice, au fost transmise către DPRRP o serie de propuneri privind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni. O parte dintre acetea au fost binevenite… De fapt binevenite au fost toate, pentru că ne-au dat posibilitatea să evaluăm felul în care propunerile noastre au fost primite, ce impact au avut, cum au fost primite. Altele, în schimb, au făcut referire la aspecte simbolice ale Congresului. De exemplu, titlul, motto ș.a.m.d. Au fost înaintate departamentului propuneri privind îmbunătățirea metodologiei, cu impact pozitiv în definitivarea acesteia. Un exemplu îl reprezintă simplificarea listei celor 500 de susținători ai unui candidat pentru poziția de delegat. Propunerea a atenționat asupra faptului că datele personale, precum numărul de telefon sau adresa de email, ar putea crea dificultăți pentru candidați în a obține susținere. Astfel, lista susținătorilor tebuie să conțină numele și prenumele, precum și semnătura acestora, un element de simplificare pe care cei care au dezbătut public l-au solicitat.
Astăzi (28 septembrie 2015 – n.r.), după interviul cu Dvs. voi avea o întâlnire cu președinții comisiilor parlamentare de profil, cu care în permanență am ținut legătura, și care au un rol important întrucât metodologia trebuie validată de Parlament, trebuie să intre în discuția Biroului Permanent al Camerei Deputaților, pentru că principalul organizator, așa cum știți, este Parlamentul României.
Forma finală va fi decisă odată ce va fi validată de Biroul Permanent. Între timp, am avut inițiativa constituirii unui secretariat tehnic comun, format din reprezentanți ai Departametului și Parlamentului, m-am întâlnit cu ei și în timpul vacanței parlamentare și îndată ce a început sesiunea parlamentară, astfel încât ei lucrează în mod regulat și sunt gata, odată ce vor primi aprobarea, să intervină și să ducă la bun sfârșit, până la îndeplinire, organizarea Congresului.
T.R.: Ați amintit depre una din propunerile venite din comunități, privind simplificarea listei de susținători, în sensul eliminării unor date care ar identifica exact persoana care susține candidatul. Veți avea certitudinea că cei care semnează sunt români sau etnici români?
A.T.: Cred că așa cum se întâmpă în România așa trebuie să se întâmple peste tot, și anume că propria semnătură te angajează din punct de vedere al răspunderii, indiferent de ce natură ar fi aceasta. Așa, dacă ar fi să luăm prezența unei adrese de e-mail, spre exemplu, nu este foarte greu să-ți faci o adresă care să nu corespundă realității. Au fost lucruri solicitate de români și cu care eu, personal, nu am nimic împotrivă. Interesul meu este ca acest Congres să se facă. Mă bucur că am reușit să impun această linie de conduită și am considerat că cel mai bine se cunosc între ei cei care doresc să vină și care sunt activi în rândul comunităților, iar faptul că noi organizăm, să zicem, din punct de vedere birocratic sau administrativ acest Congres, nu trebuie să ne dea nouă posibilitatea să intervenim mai mult decât e cazul în tot ceea ce înseamnă prezența românilor la acest Congres. Sunt sigur că la sfârșitul Congresului sunt lucruri pe care le vom învăța, sunt sigur că vor fi și lucruri care se vor dovedi a nu fi fost cele mai inspirate, dar cred că principalul succes pe care îl vom avea este că după 2007, când Legea nr. 299 ne impunea să facem acest Congres, în sfârșit acest Congres se face.
Țin legătura cu lideri ai comunităților, cu reprezentanți ai mediului asociativ, și vă rog să mă credeți că de fiecare dată am avut mesaje pozitive vis-a-vis de organizarea acestui Congres. Odată ce statul român îl va organiza pentru prima dată, sper ca lucrările Congresului să dea ca rezultat cele mai bune modalități ale viitoarei ediții care va fi, cu siguranță, mai bună decât prima.
T.R.: Ați vorbit în alte împrejurări despre federalizarea asociațiilor, coalizarea lor. Credeți că dacă s-ar ajunge la o coalizare, o federalizare a asociațiilor românești din afara granițelor ar fi mai simplu să se desemneze participanții la Congres?
A.T.: În primul rând, mediul asociativ este doar o componentă a identității românești a celor care trăiesc în afara hotarelor țării. Nu ești obligat să faci parte dintr-o asociație ca să ai dreptul de a participa la un Congres. De aceea noi am dat dreptul fiecărui om care dorește să participe să-și facă propria acțiune de strângere de semnături, de obținere a mandatului, astfel încât să poată participa oricine. Nu vă ascund faptul că militez și încerc să încurajez așa-numita federalizare a asociațiilor, pentru că este o realitate faptul că trebuie să fim mai uniți, nu rebuie să ascundem acest lucru. Îmi doresc să fim mai uniți și poate nu strică să fim mai uniți. S-a demonstrat că în zonele în care românii sunt uniți, asociațiile conlucrează, acțiunile dedicate păstrării identității românești au un impact mai mare, motiv pentru care îmi doresc acest lucru. Nu trebuie legat neapărat de Congres. Congresul este o acțiune care îi vizează pe absolut toți românii, indiferent dacă ei fac parte sau nu dintr-o asociație.
T.R.: Asta înseamnă că ne putem aștepta la candidaturi individuale…
A.T.: Categoric. Și cred că nu-i un lucru foarte rău. Îmi doresc ca oamenii să aibă sentimentul că ușile le sunt deschise pentru a participa la acest forum și că au posibilitatea să își exprime acolo atât gândurile, cât și propunerile și sugestiile, astfel încât românii să fie cât mai bine reprezentați, iar păstrarea identității naționale să continue și să se dezvolte.
Cei care vor cetățenia română trebie să se adreseze Autorității Naționale pentru Cetățenie sau misiunilor diplomatice. DRP nu se ocupă de această problemă
T.R.: Recent, chiar la începutul lunii septembrie, Guvernul a modificat Legea cetățeniei, astfel încât românii din afara granițelor să poată dobândi/redobândi mai ușor cetățenia română.
Din perspectiva noilor reglementări, care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgă cineva care își dorește cetățenia română?
A.T.: Legea dădea posibilitatea celor care au merite deosebite în promovarea României și a păstrării identității românești să dobândească această cetățenie beneficiind de o serie de facilități care sunt mai curând de natură temporală. Trebuie să vă spun că Departamentul pe care îl conduc nu este cel în măsură să facă normele de aplicare sau să gestioneze acest lucru, dar vă pot spune că în ceea ce privește pașii pe care trebuie urmați de persoanele interesate procedura implică depunerea unei cereri fie la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fie la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul își are domiciliul. Iar autoritățile române vor evalua, în vederea soluționării cererii, îndeplinirea condițiilor referitoare la contribuția, protejarea și promovarea culturii și spiritualității românești.
Cred că e un lucru bun, se întâmplă în multe țări din lume, și, evident, poate fi perfecționat sau îmbunătățit. Dar ca mesaj cred că este un lucru foarte bun și mă bucur că acest lucru s-a întâmplat.
T.R.: În acest an ați avut numeroase vizite în comunitățile de români din afara granițelor, iar dacă ne referim la comunitățile din imediata vecinătate, există zone unde ați ajuns chiar de două ori – Dvs. sau dl. secretar de Stat Hotca. Ați observat modificări, schimbări de atitudine între aceste vizite? Mă refer atât la comunitățile de români, la modul lor de relaționare cu autoritățile din statele în care se află, dar și la modul în care relaționează cu Departamentul.
A.T.: Vă mulțumesc pentru întrebare și, evident, răspunsul meu nu poate fi decât Da, bazându-mă în primul rând pe faptul că aceste comunități sunt comunități vii. Sunt comunități în care se întâmplă lucruri, în care sunt perioade de impetuozitate, sunt perioade de regres… Așa cum se întâmplă peste tot în lume în locurile în care activează oameni. Cunoaștem situația din aceste comunități, dar nu vă ascund faptul că prezența acolo suplinește orice material pe care l-aș fi primit. Întâlnirea directă cu oamenii, pe lângă faptul că de cele mai multe ori a fost solicitată de aceștia, mi-a dat posibilitatea să percep și elementele non-verbale, elementele de context, elementele de preocupări extra-asociative, care ne-au ajutat pe noi, la Departament, fie să evaluăm asociațiile care credem noi că pot avea cel mai mare impact în ceea ce privește îndeplinirea scopului pentru care acest Departament există, fie să putem da sfaturile necesare. După cum știți, am început în mandatul meu, poate-i mult spus o serie de caravane itinerante, dar trimitem experți în diferite zone unde pot oferi asistență, sprijin, instruire celor care doresc să aplice pentru finanțarea de proiecte. Este o realitate și nu o ascund, pentru că și Dvs. o știți, este o realitate că sunt zone în care cei care solicită sprijin nerambursabil de la statul român nu știu să facă proiecte așa cum trebuie. Noi suntem obligați de legea română să avem o rigoare în ceea ce privește evaluarea proiectelor și de aici apare discuția de genul lupta între oportunitate și legalitate. Noi nu putem finanța pentru că proiectele nu sunt scrise bine, iar pe de altă parte, ratăm poate situații de oportunitate, în care asociații care își doresc pot să facă lucruri bune pentru români, dar nu o pot face pentru că nu reușesc să aibă acces la resurse. Motiv pentru care am decis să trimitem experți de la Departament, oameni care lucrează pe proiecte sau oameni care au pregătire juridică sau oameni care au lucrat pe parcursul carierei lor în ceea ce privește domeniul proiectelor, direct acasă la comunități unde se întâlnesc prin intermediul reprezentanților noștri de la consulate sau de la ambasade cu mediul asociativ, au loc discuții de sesiuni de întrebări și răspunsuri astfel încât după aceste întâlniri cei care fac proiecte să o poată face mai bine. Acest lucru nu garantează sută la sută reușita proiectului, și vreau să spun foarte clar acest lucru, dar am constatat, de exemplu, că în zone unde nu am avut nici un proiect aprobat, după o astfel de întâlnire, numărul de proiecte aprobate a crescut. Lucru care m-a bucurat. Și asta înseamnă că ideea pe care am avut-o nu a fost una foarte rea și o voi continua.
T.R.: Unde s-a întâmplat acest lucru?
A.T.: În Ucraina, unde fusesem într-o vizită și m-am întâlnit cu mediul asociativ de acolo, oameni foarte inimoși și foarte, foarte, foarte dedicați păstrării identității românești și care, în ciuda dorinței mele și a tuturor, nu au reușit să depășească standardele de exigență impuse de ghidul de finanțare. Am trimis oameni la fața locului și se pare că la a doua sesiune de finanțare, și mă bucur că ați remarcat că anul acesta, pentruu prima oară de când există acest departament, a avut loc și a doua sesiune de finanțare, iar pentru asta mulțumesc și colegilor din guvern care m-au sprijinit, pentru că e nevoie de bani, și se pare că rezultatul a fost mai bun decât ne așteptam în ceea ce privește accesul la aceste resurse.
Aș putea să vă mai spun că am încercat să am mai multe planuri de acțiune. Pe de o parte întâlnirea cu comunitățile propriu-zis, apoi cu autoritățile locale și centrale pentru a facilita dialogul între reprezentanții comunității, ai mediului asociativ și statul gazdă, și unde am prezentat de foarte multe ori chiar într-o manieră abruptă problemele cu care aceștia se confruntă, elementele de obstacol pe care le au de depășit și m-am bucurat că în multe situații am găsit parteneri de dialog deschiși. Am realizat că putem spori gradul de protecție a minorității românești din statele din vecinătate printr-un dialog permanent și cu autoritățile. În acest mod obținem un plus de vizibilitate pentru problemele comunităților, iar autoritățile locale înțeleg și mai clar stăruințele noastre pentru respectarea dreptului și aplicarea, subliniez, a principiului reciprocității. Pentru că România este, totuși, un stat model din punct de vedere al felului în care se raportează la minorități și la grupuri etnice. Din punct de vedere al activității Departamentului, aceste vizite au mai atins un scop – al clarificării unor aspecte privind accesarea oportunităților de finanțare.
Un aspect pozitiv pe care aș vrea să-l mai amintesc este cel al asumării unor inițiative și al conștientizării rolului pe care asociațiile românești îl pot avea în calitatea lor de parteneri de dialog cu autoritățile statului gazdă și cred că nu e rău ce s-a făcut până acum, dar nu vreau nici să adopt un ton autosuficient și să vă spun că sunt încă enorm de multe lucruri de făcut.
Din nefericire, și îmi cer scuze prin intermediul Dvs., timpul fizic și activitatea în guvern nu îmi dau posibilitatea să ajung peste tot acolo unde sunt invitat și ca să mă pot întâlni cu comunitățile care își doresc să mă aibă în mijlocul lor.
T.R.: Există comunități românești din vecinătate unde v-ați fi dorit să ajungeți și nu ați reușit?
A.T.: Mi-aș fi dorit să ajung sau să mă duc de câteva ori în Moldova, de câteva ori în Ucraina, încă nu am ajuns într-o zonă pe care vreau să o vizitez – în Albania, mi-aș fi dorit să mă duc mai des pe Valea Timocului. Săptămâna trecută trebuia să efectuez o vizită oficială în Ungaria, unde trebuia să mă întâlnesc cu reprezentanții comunității și, din motive de agendă politică internă, nu am reușit să mă duc. Dar o să mă duc, pentru că sunt locuri interesante și care necesită, cred eu, acorduri fine și intervenție și la nivelul nostru, pentru că sunt multe lucruri de făcut.
T.R.: Dacă despre românii care trăiesc în ţările UE nu se poate spune, cu unele excepții, că sunt supuşi unor nedreptăţi, situaţia este însă diferită pentru cei care se găsesc în ţările limitrofe României. Se poate constata astăzi că, la toate punctele cardinale, România este o ţară înconjurată de români. În jurul frontierelor de astăzi ale statului român trăiesc milioane de etnici români care au fost şi sunt acolo autohtoni, deci oameni ai pământului. Cu diferențe de la ţară la ţară, se remarcă faptul că minoritatea română nu beneficiază de drepturile pe care România le garantează minorităţilor sale, existând situații în care românii s-au plâns de o tendință de asimilare în țările în care trăiesc.
Ce face România pentru sprijinirea lor, fără ca acest lucru să fie interpretat în mod greșit, ca o imixtiune sau chiar o agresiune?
A.T.: Mă bucur că vă preocupă acest lucru. Trebuie să vă spun că există semnale și elemente concrete care demonstrează faptul că situația comunităților românești din vecinătate nu este una foarte liniară. Putem vorbi de situații în care se diluează identitatea românească, de depărtarea de repere și poate chiar de asimilare sau dezintegrare. Uneori statele contribuie la aceste lucruri fie activ, prin politici specifice minorităților naționale, cadru legislativ, declarații publice, instrumente statistice, fie pasiv, prin absența sprijinului financiar, nerespectarea principiului reciprocității, refuzul de a lua în calcul schimbări de legislație și de a lua în calcul solicitările comunității românești. Cântărim foarte atent aceste semnale și informațiile pe care le avem și încercăm pe baza dialogului bilateral să depășim obstacolele care, credem noi, nu trebuie să stea în calea bunelor relații pe care România le are cu toate statele și să ne ajute să abordăm lucrurile într-o manieră constructivă. În același timp, trebuie să recunosc că am un sementiment de legitimitate în ceea ce privește lucrurile pe care le solicităm pentru că vin dintr-o țară care este un model de bune practici în ceea ce privește tratamentul pe care îl aplicăm minorităților naționale. Subliniem acest fapt în dialogul cu statele vecine și aducem mereu date concrete în ceea ce privește ajutorul și cadrul concret oferite de România pentru dezvoltarea minorităților. În același timp ne dorim reciprocitate și oportunități de dezvoltare similare pentru românii noștri din vecinătate.
Dincolo de sprijinul oferit, avem și acest instrument al dialogului, de care profităm de fiecare dată și care reprezintă cea mai bună premisă de rezolvare a problemelor. Și când am fost la Odesa, și la Cernăuți, am avut întâlniri cu autoritățile locale și regionale, am expus în termeni cât se poate de clari situația comunității românești, așteptările acesteia și așteptările noastre. Am continuat acest dialog și atunci când m-am întors la București, la nivelul discuțiilor pe care le-am avut cu ambasadorii. Ne interesează modul de efectuare a recensămintelor, spre exemplu, și dorim maximă acuratețe în rezultate, pentru a ști ce comunități avem. Spun asta pentru că adesea se înregistrează o diferență prea mare între datele oficiale și estimările mediului asociativ. Nu știu dacă sunt imputabile cuiva, dar aceste diferențe este normal să ne preocupe. Sunt și alte probleme care țin de numărul de reprezentanți ai comunităților noastre acolo – probleme care țin de acordare de subvenții, de felul în care ei pot participa la viața publică locală… Sunt lucruri pe care le tratăm cu atenție, ne bazăm în ceea ce facem pe expertiza unor oameni competenți, dar cred că păstrarea legăturii și a comunicării permanente cu mediul asociativ reprezintă cheia succesului de promvare a identității românești.
Autoritățile locale ar trebui să se implice în susținerea comunităților românești din afara granițelor
T.R.: Ați vorbit despre demersurile de modificare a legislației, a procedurilor de finanțare a proiectelor comunităților românești din afara granițelor. În ce stadiu se află aceste demersuri?
A.T.: Am lucrat pe proiect, l-am avut în dezbatere publică și urmează să îl propunem Parlamentului României. Ca parlamentar vechi am mare încredere în faptul că o lege trecută prin filtrul celor două Camere ale Parlamentului este o lege care este bună de cele mai multe ori. Motiv pentru care voi înainta acest proiect și îl voi trimite în parcurs legislativ, cu speranța că va beneficia de atenția sporită a colegilor mei din cele două Camere ale Parlamentului și să fie abordat și cu celeritate, întrucât vine în sprijinul românilor. Nu sunt modificări care să întoarcă lumea, dar sunt modificări care ușurează aplicarea la proiecte. Spre exemplu, coparticiparea financiară la desfășurarea unui proiect, solicitat de beneficiarii noștri. Mai pregătim lucruri care vin în ușurarea demersurilor pe care o asociație le face pentru a obține sprijin de la statul român. Este vorba despre o creștere a capacității noastre de a face acțiuni proprii, pentru că avem capacitatea de a face acțiuni de anvergură mai mare decât asociațiile individual – de aceea îmi doresc ca asociașiile să crească prin federalizare – vrem să încurajăm ca județele de graniță ale României să stabilească parteneriate cu mediul asociativ din comunitățile de români din vecinătatea granițelor, și cred că lucrul acesta trebuie făcut în regim de urgență. Intenționez să mă deplasez personal și să-i conving pe președinții de consilii județene și pe prefecți să se implice în astfel de demersuri, pentru că au această posibilitate și există o dorință reciprocă. Nu în ultimul rând, am constatat că în țări în care există un nivel de bunăstare materială și unde locuiesc multe comunități de români au început să învețe să obțină finanțări și din plan local. Ceea ce nu-i foarte rău, pentru că o parte din banii pe care i-am fi direcționat acolo îi putem folosi în zonele foarte sărace, unde este mare nevoie. Și nu în ultimul rînd, îmi doresc ca asociații de succes din țări în care există venituri mai mari să stabilească relații de parteneriat cu asociații tot de români din state unde resursele lor financiare sunt foarte reduse. Sper ca pe aceste direcții să putem îmbunătăți lururile.
T.R.: Ați vorbit despre un demers de acest gen atunci când ați vizitat comunitatea românească din Austria și unde ați vorbit despre legături cu mass-media de limbă română din Ucraina, dacă îmi amintesc bine…
A.T.: Am discutat acolo cu câteva asociații care sunt foarte vizibile și foarte active care, pe linia încurajării presei de limba română au stabilit contacte. E posibil ca în viitorul nu foarte îndepărtat să particip chiar la o reuniune a acestora la nivel european. Presa, ca și educația, reprezintă în opinia mea pilonii centrali ai păstrării identității românești și avem mare nevoie de ajutorul lor pentru a ne realiza obiectivul. Dar sunt lucruri care, așa cum știți foarte bine, cer timp, nu sunt lucruri care produc efecte spectaculoase, dar cred că având o abordare bazată pe date clare de implementare, propunându-ne lucruri realizabile, nu neapărat care să sune spectaculos, dar care să rămână la nivel de idee, cred că pași înainte se vor face.
Pun mare accent pe educație și voi încuraja și în continuare lucruri care țin de școli românești, de cursuri de limba română, pentru că sunt realități obiective care mă fac să cred și știu, mai mult decât cred, că dacă nu facem efort în această direcție, bazându-ne pe legi sociale obiective, există posibilitatea să se piardă elementul central al păstrării identității românești – folosirea limbii române așa cum trebuie. Am avut ocazia să merg în Israel, unde m-am întâlnit cu evrei de origine română și unde am văzut că la a doua, la a treia generație deja se vorbește o limbă mai puțin curată. Sprijinim chiar și acolo astfel de demersuri, pentru că este extrem de important. Principala legătură cu țara o reprezintă avuția comună, care este limba română.
a consemnat Antuanela ROȘIORU, Timp Românesc