Site icon TIMP ROMÂNESC

Dialog cu publicul suedez despre „Tigrul sibian”

În contextul montării suedeze a piesei „Tigrul sibian” de Gianina Cărbunariu (regia Sofiei Jupither) la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, autoarea va fi prezentă la două reprezentaţii ale piesei, în 11 şi 12 septembrie, şi va fi implicată în discuţii pe tema piesei.

Gianina Cărbunariu va dialoga, pe 11 septembrie, alături de regizoarea Sofia Jupither, istoricul Heléne Lööw, şi jurnalistul cultural Hynek Pallas, despre teama de necunoscut şi reacţiile de grup la elemente diferite din societate.

De asemenea, după spectacolul din 12 septembrie, Gianina Cărbunariu va răspunde întrebărilor publicului şi va prezenta contextul în care piesa a fost scrisă şi montată.

Proiectul este o colaborare a Institutului Cultural Român cu compania de teatru Jupither Josephsson, producătoarea spectacolului, şi Teatrul Dramatic Regal, prin programul de întâlniri cu profesioniştii Dramaten&.

 

Exit mobile version