Prim-ministrul Dacian Cioloș l-a primit ieri pe Andrej Kiska, președintele Republicii Slovace, cu ocazia vizitei de Stat pe care acesta o efectuează în țara noastră, la invitația președintelui României.
În cadrul întrevederii cei doi oficiali au salutat stadiul excelent al relațiilor bilaterale. Au discutat despre soluțiile și bunele practici identificate pentru susținerea mobilității profesionale și promovarea învățământului de tip dual, în vederea dezvoltării economice și a creșterii numărului locurilor de muncă. Discuțiile au atins, de asemenea, aspecte legate de dezvoltarea zonelor rurale, prin valorificarea potențialului agricol. Au fost discutate și politicile naționale de incluziune socială. Partea slovacă a apreciat reușitele României în combaterea corupției, care pot constitui un model.
Președintele slovac a trecut în revistă prioritățile slovace pentru președinția în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene și s-a interesat de opinia premierului român privind modalitățile concrete de relansare a proiectului european. Prim-ministrul Dacian Cioloș a reconfirmat sprijinul deplin al României pentru agenda pozitivă pentru Uniunea Europeană propusă de Slovacia. A subliniat că ”obiectivul comun major este o Europă cu 27 de membri mai puternică, mai unită și mai competitivă, apropiată de cetățeni și de dezideratele acestora”.