Programul de training dedicat producătorilor și scenariștilor de seriale, prestigiosul Torino Series Lab, se desfășoară în acest an în perioada 9-14 octombrie, la Roma. Producătoarea Diana Păroiu va participa, cu sprijinul ICR, la ediția 2022 a Torino Series Lab, alături de producătorul Horia Călugăreanu și creatorii de seriale Peca Ștefan și Paul Cioran cu: „And Then We Took Berlin”, co-producție româno-germană, şi comedia-dramă „Dirty”.
Atelierul, implementat de Museo Nazionale del Cinema, organizație ce își are sediul în Torino și care este activă încă din anul 2000, reunește anual producători de film cu experiență și creatori pentru micile ecrane, care doresc să-și aprofundeze cunoștințele privind producția, co-producția și dezvoltarea de producţii audio-vizuale în Europa și să-și dezvolte o rețea profesională paneuropeană.
Cineaștii au oportunitatea să împărtășească idei, în vederea construcției unor proiecte mai puternice și avansării stadiului de dezvoltare, primind feedback constant din partea unor scenariști și consultanți de scenariu, colaboratori ai Torino Lab.
În cadrul Rome MIA Market, una dintre cele mai frecventate piețe de coproducție din Europa, care va avea loc concomitent cu cea de-a treia sesiune a atelierului, participanţii urmează să se întâlnească cu producători, directori de achiziții TV, reprezentanți ai platformelor VoD și agenți de vânzări internaționale.
Diana Păroiu este producătoare de film și seriale. Și-a început cariera în film în 2014. De atunci, Diana Păroiu a produs o seamă de lungmetraje prin microFILM, casă de producție fondată de Ada Solomon, printre care enumerăm: „MAMMALIA” în regia lui Sebastian Mihăilescu, „OM CÂINE” în regia lui Ștefan Constantinescu (Goteborg 2022, Mențiune Specială TIFF Cluj 2022), „LEBENSDORF” în regia lui Vali Hotea (Anonimul IFF 2021), documentarul Monei Nicoară și al Danei Bunescu „DISTANȚA DINTRE MINE ȘI MINE” (Premiul Gopo pentru Cel mai bun documentar,2020) și documentarul lui Johannes Holzhausen „TRENUL REGAL” (DOK Leipzig 2019). Din 2021, Diana Păroiu a început să dezvolte proiecte cu propria casă de producție, Visual Walkabout. Diana este absolventă a programelor EAVE Producers Workshop, EAVE Ties That Bind, Rotterdam Producers Lab, Producers on the Move Cannes.
Visual Walkabout este o casă de producție de film și seriale din România, condusă de Diana Păroiu. Produce seriale TV, lungmetraje și scurtmetraje. Reprezintă una dintre primele companii care se concentrează pe dezvoltarea și producția unor seriale TV high end românești. În prezent, dezvoltă seriale create de regizorul-scenarist Paul Cioran și de dramaturgul și scenaristul stabilit la Berlin Peca Ștefan. Printre proiectele curente de lungmetraj ficțiune se numără creații ale lui Christopher Manning și Peca Ștefan. După 4 ani de activitate în calitate de producător asociat, începând din 2021 Visual Walkabout dezvoltă proiecte în calitate de producător principal.
„Dirty” e o satiră absurdă și amuzantă despre prejudecăți şi lupta împotriva lor. La originea proiectului stă experiența de cameristă a scenaristului și regizorului Paul Cioran într-un hotel de lux din Statele Unite. După luni și luni de făcut curat după milionari, celebrități sau familia regală a Arabiei Saudite, a înțeles că nu oaspeții unui hotel sînt cele mai interesante personaje, ci tocmai “oamenii invizibili” care lucrează pentru ei, oamenii priviți îndeobște ca inferiori social, dar care au potențial dramatic și comic cel puțin la fel de mare.
„And Then We Took Berlin” („Şi apoi am cucerit Berlinul”) este inspirat de evenimente reale și mărturiile câtorva zeci de muzicieni fugiți și stabiliți în Berlin în anii ‘70 și ‘80, unul dintre ei fiind chiar tatăl creatorului Peca Ștefan. Personajele se bucură de o libertate inaccesibilă cetățeanului obișnuit, profitând de o breșă în legislația timpului. Atitudinea lor, un curaj nebun de a trăi viața la maxim, păcălind, sfidând și tranzitând sistemele politice, ne poate revela aspecte absolut inedite ale poveștii „Estul întâlnește Vestul”.