Marți, 7 noiembrie 2017, ROMBEL – Comunitatea românilor din Belgia, Consiliul Românilor de Pretutindeni şi GRASP Bruxelles organizează în sala ASP1G-3 a Parlamentului Europeandezbaterea “Diaspora românească în Uniunea Europeană”.
Evenimentul porneşte de la Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020, în care se estimează că peste 2,8 milioane români trăiesc într-o altă țară membră a Uniunii Europene și se constată creșterea în dimensiuni a diasporei emergente (prin “înrădăcinarea” a numeroși români în țările spre care s-au îndreptat inițial pentru a găsi un loc de muncă precum și prin apariția unor generații de copii născuți în cadrul acestor comunități).
Evenimentul este o inițiativă a societații civile, la care au fost invitați toţi cei 32 eurodeputați care reprezintă România în Parlamentul European în actuala legislatură.
De asemenea, invitaţia se adresează şi europarlamentarilor din țările Uniunii Europene, cu prioritate din acele țări unde există comunitați mari de români (Italia, Spania, UK, Germania, Franța, Grecia, Belgia, etc). Totodată, vor primi invitații reprezentanții instituțiilor din România (Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern) care au tangențe cu Diaspora.
Sunt invitați reprezentanți ai asociațiilor românilor din țările Uniunii Europene. Organizatorii mai precizează că nu decontează cheltuielile, care trebuie asigurate individual sau de organizația/instituția pe care o vor reprezintă participanții. Pentru acces în clădirea Parlamentului European și participarea la eveniment, persoanele și organizațiile interesate sunt rugaţi să completeze un formular (link). Termenul limită pentru înregistarea online este miercuri 25 octombrie 2017.
Teme propuse pentru dezbatere: Cetățean român = cetățean european! – Fenomenul migrației românesti după anul 1989. Diaspora românească – Valoare adaugată în Uniunea Europeană. Diaspora, principalul investitor strategic al României. România – efecte socioeconomice ale migrației forţei de muncă. Românii spre vest, România spre est? Problemele diasporei românesti în diverse țări din Uniunea Europeană.
Tematica poate fi completată cu propunerile sugerate de participanti în formularul de înscriere.