Parlamentul European va fi redus de la 751 la 705 membri după retragerea Marii Britanii din UE, creând locuri pentru statele care s-ar putea alătura Uniunii în viitor.Pe lângă reducerea dimensiunii Parlamentului European, propunerea de redistribuire a locurilor aprobată în ședința plenară a Parlamentului din 13 iunie prevede păstrarea ca rezervă a 46 dintre cele 73 de locuri ale Marii Britanii rămase vacante după Brexit. O parte sau toate cele 46 de locuri ar putea fi realocate noilor state membre care se vor alătura UE în viitor sau păstrate vacante pentru a micșora dimensiunea instituției. Celelalte 27 de locuri vor fi redistribuite între cele 14 state membre care sunt subreprezentate în momentul de față. Astfel, numărul de locuri alocat României în Parlamentul European va crește de la 32 la 33 pentru legislatura 2019 – 2024.
Textul subliniază că noua alocare a mandatelor se va aplica doar dacă Marea Britanie părăsește UE. Altfel, se vor aplica dispozițiile în vigoare până în momentul în care Brexit va fi încheiat din punct de vedere juridic. Propunerea Consiliului European a fost aprobată cu 566 de voturi pentru, 94 împotrivă și 31 de abțineri. Noua compoziție a Parlamentului European necesită acordul formal al liderilor europeni la summitul de la Bruxelles din 28-29 iunie. Decizia va intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.