Site icon TIMP ROMÂNESC

Din 25 octombrie, încă un punct de oprire feroviar în Otopeni, în apropiere de DN1

Din 25 octombrie 2021 se deschide încă un punct feroviar de oprire, în Otopeni, în apropiere de DN1. Aici vor opri pentru îmbarcare/debarcare șapte trenuri de călători, care circulă pe Magistrala 700 București – Urziceni și retur, iar de la 1 noiembrie 2021 încă patru trenuri care circulă pe relația București Nord – Slobozia Veche și retur.

Punctul de oprire Otopeni Nord se află între stațiile Mogoșoaia și Balotești și este o construcție nouă, care asigură acces direct la celedouă2 peroane, prin intermediul unui lift, scări rulante și scări fixe. Noua construcție feroviară parte din proiectul Dublarea liniei de cale ferată Mogoșoaia – Balotești, proiect finalizat și finanțat de la bugetul de stat).

Astfel, de luni 25 octombrie 2021, trenul R 7032 va avea oprire în PO Otopeni Nord la 05:32h și va ajunge în București Nord la 06:05h, iar în a doua parte a zilei, trenul R7037 va pleca din București Nord la 19:20h, cu oprire în PO Otopeni Nord, la ora 19:49h.

Irinel Scrioșteanu, secretar de Stat în Ministerul Transporturilor: ”Susțin transportul feroviar de când activez în administrația publică, iar construirea de stații și de puncte de oprire se încadrează în strategia integrată de transport metropolitan, în care coloana vertebrală să fie calea ferată. Este vorba despre 16 rute: cinci rute pentru trenuri urbane, una pentru trenul orbital și zece pentru trenuri metropolitan”.

 

Exit mobile version