În perioada 4 – 10 mai 2022, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ,,Alcohol & Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2022 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.
Astfel, polițiști rutieri și de ordine publică au desfășurat acțiuni în teren, în cadrul cărora au fost testați 68.893 de conducători de autovehicule, dintre care 1.508 au fost depistați în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar 85 sub influența substanțelor psihoactive.
Totodată, în 5 cazuri, au fost depistate diferite cantități de substanțe psihoactive, au fost descoperite 2 bunuri furate, a fost identificată o persoană dată în urmărire și au fost constatate 94 de infracțiuni de altă natură.
De asemenea, în cadrul acțiunii ,,Alcohol&Drugs” a fost inclusă operațiunea ,,Alcohol&Drugs Marathon”, care s-a desfășurat în perioada de 7 -8 mai 2022.
În cadrul acestei acțiuni, desfășurate pe parcursul a 24 de ore, polițiștii au testat 28.675 de conducători de autovehicule cu aparatele etilotest/etilometru/drugtest, dintre care 762 au fost depistați în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar alți 31 sub influența substanțelor psihoactive.
În primele 4 luni ale anului 2022, comparativ cu situația înregistrată în perioada similară a anului trecut, a scăzut cu 4% numărul accidentelor rutiere grave și cu 5% numărul persoanelor rănite grav în accidente rutiere