Prim-ministrul Viorica Dăncilă, a avut miercuri o întrevedere cu Radu Ioanid, director pentru programe arhivistice internaționale în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA. La întrevedere au participat, de asemenea, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, și Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel din București.
Întrevederea a avut loc în contextul în care se desfășoară la București Conferința ”Viitorul memoriei: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului în România”, eveniment al Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, organizat sub auspiciile prim-ministrului României.
Principalul subiect al discuțiilor a fost deschiderea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat întreaga susținere a Guvernului României pentru realizarea acestui proiect al cărui obiectiv este acela de a contribui la promovarea educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești.