Drepturile cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit, siguranța cetățenilor europeni și fenomenul migrației – temele întâlnirilor bilaterale avute de ministrul Carmen Dan cu omologii din Bulgaria, Marea Britanie și Germania. Întâlnirile au avut loc în marja Consiliului JAI, desfășurat la Bruxelles, la 6 decembrie 2018.În cadrul primei întâlniri bilaterale, cei doi miniștri de interne, din România și Bulgaria, au subliniat importanța parteneriatului strategic dintre cele două state pentru atingerea obiectivelor prioritare la nivelul Uniunii Europene.
Cei doi oficiali s-au angajat să colaboreze pe subiecte sensibile aflate în discuția Consiliului, în special pe dosarele legate de migrație.
De asemenea, miniștrii de interne din cele două țări au agreat ca polițiștii români să desfășoare o nouă misiune operativă în stațiunile din Bulgaria, începând cu 17 decembrie a.c., până în luna martie. Misiunea este necesară având în vedere numărul mare de turiști români care se vor afla în aceasta perioadă în stațiunile din Bulgaria.
Totodată, ministrul Carmen Dan și omologul său bulgar, Mladen Marinov, au stabilit să extindă colaborarea în ceea ce privește frontiera de stat, inclusiv prin operaționalizarea unui nou punct de frontieră și dezvoltarea unui format România – Bulgaria- Serbia, prin centrul de contact trilatetal de la Vidin.
La a doua întâlnire bilaterală, Carmen Dan a discutat cu Caroline Nokes, ministru de stat pentru imigrație al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, situația cetățenilor români din Marea Britanie și a celor britanici din România. Cei doi miniștri au discutat despre necesitatea unui set de măsuri pentru protecția drepturilor cetățenilor care lucrează și studiază în cele două state, set de măsuri care să poată fi aplicat unitar la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, cei doi oficiali au convenit ca România și Marea Britanie să continue colaborarea între cele două poliții naționale și schimbul de informații în domeniul prevenirii și combaterii criminalității, cu accent pe protejarea persoanelor vulnerabile.
La întâlnirea bilaterală cu delegația germană, cei doi miniștri au făcut un schimb de idei pe prioritățile Președinției Române a Consiliului UE și au hotărât să continue discuțiile aprofundate pe aceste teme.
Ministrul federal de Interne al Germaniei, Horst Seehofer, a anunțat că va fi prezent la Reuniunea JAI de la București și i-a lansat ministrului Carmen Dan invitația de a efectua o vizită de lucru la Berlin.