Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi a găzduit în Duminica Floriilor două acţiuni culturale – lansarea volumului de publicistică „Trăistuţă bucovineană cu amintiri basarabene”, semnată de jurnalistul botoșănean Gabriel Bălașa și expoziţia „Bucovină, te iubesc!”, a meșterului popular Vasîl Lîhovolea.
”Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene” este o culegere de reportaje din Regiunea Cernăuţi şi Rep.Moldova scrise de jurnalistul Gabriel Bălaşa.
După cum îi spune şi numele, volumul este unul cu conotaţii patriotice, adunând laolaltă reportaje scrise de autor de-a lungul anilor în urma periplurilor printre românii din Ucraina şi Rep. Moldova. Sunt redate o mulţime de evenimente, de la decapitarea bustului lui Mihai Eminescu la Hliboca şi până la sărbătorirea aceluiaşi poet în cetatea Soroca, într-un ianuarie mângâiat de fulgi mari de nea.
Prezentându-l pe Gabriel Balașa, Vasile Bâcu, președintele Societății „M. Eminescu”, a relevat că ”este un adevărat prieten al nostru care întotdeauna a fost deosebit de înțelegător față de organizarea manifestărilor culturale”.
Despre autor și carte a vorbit și jurnalistul Gruia Cojocaru de la revista botoșăneană „Luceafărul”, care l-a caracterizat pe Gabriel Bălașa ca ”o figură în peisajul jurnalistic românesc, pentru că are cele mai multe reportaje construite despre viața și cultura românilor din regiunea Cernăuți, Basarabia, inclusiv Transnistria, din Voivodina… Practic acoperă spațiul românilor de pretutindeni. Tocmai în aceasta constă noutatea acestei cărți – promovarea românismului peste tot unde există populație românească”.
Scriitorul Dumitru Covalciuc a salutat stilul lui Gabriel Bălașa, un jurnalist care ”scrie exact ceea ce a văzut, ceea ce a simțit, ceea ce a auzit”.
Expozița de ouă încondeiate, încrustare în lemn, artizanat și fotografii vechi a meşterului popular Vasîl Lîhovolea s-a bucureat, de asemenea, de aprecierea celor prezenți, care au simțit deja suflul celei mai mari sărbători creștine – Învierea. Vasili Lîhovolea este participant la Festivalul internațional de ouă încondeiate de la Ciocănești, județul Suceava.
Vasîl Lîhovolea s-a născut la 13 noiembrie 1952 la Rădăuţi, dar la origine familia sa e din Brodina. În 1958 părinţii se mută cu domiciliul la o bunică din raionul Vijniţa, regiunea Cernăuţi. S-a format ca artist plastic fiind impresionat mereu de frumuseţea, măreţia şi atmosfera misterioasă a Carpaţilor, de cultura şi tradiţiile a două popoare vecine: român şi ucrainean.
Lucrările protagoniștilor sărbătorii au fost apreciate și de pictorul Nicolai Bendas, ziaristul Nicolae Toma, prof. școlar Octavian Voronca. Însăși protagoniștii au preferat să fie foarte laconici în vorbire mulțumind sincer pentru aprecierea muncii lor.
Prezent la eveniment, ministrul-consilier la Consulatul general al României la Cernăuți, Ionel Ivan, a subliniat semnificația celor două evenimente culturale, pe care le-a numit acțiuni de diplomație culturală: ”Participăm astăzi la o sărbătoare bivalentă, ba mai mult ași numi-o acțiune veritabilă de diplomație culturală nu numai în ceea ce privește relațiile dintre România și Ucraina, dar și relațiile dintre aceste două țări plus Rep. Moldova. Cartea lui Gabriel Balașa este o monografie a relațiilor dintre Basarabia, Bucovina și restul României”, a menționat diplomatul român, care a apreciat, deopotrivă, și expoziția meșterului popular Vasil Lihovolea. (corespondență de la prof. Hicolae Hăuca, Cernăuți)