Directorul de cabinet al primăriei din localitatea Denain, aflată în Nordul Franței, a fost pus sub acuzare de instanța unui tribunalul din Valenciennes pentru complicitate la incendiu voluntar cu tentă rasistă, potrivit France3-regions.francetvinfo.fr.Colaborator apropiat al primarului localității franceze, Anne-Lise Dufour, directorul de cabinet este suspectat că ar fi comandat noaptea de 20 spre 21 martie, anul trecut, un incendiu împotriva unui comerciant român. El a fost lăsat liber sub control judiciar, nu poate să se întoarcă în Denain, dar neagă categoric acuzațiile care îi sunt aduse.
„În ciuda dezmințirilor sale, el a fost pus sub acuzare miercuri, pentru complicitate la incendiu voluntar cu tentă rasistă în incidentul ce a avut loc în noaptea de 20 spre 21 martie la Denain, în prejudiciul unui comerciant de naționalitate română”, a declarat procurorul François Pérain, din Valenciennes, prin intermediul unui comunicat.
În martie anul trecut, doi agenți municipali din orașul Denain, au fost puși sub acuzare pentru incendiu voluntar cu tentă rasistă și plasați sub control judiciar.
La acel moment, potrivit Adevaraul.ro, unul din cei doi agenţi municipali, considerat de procurori iniţiatorul crimei, i-ar fi dat colegului sau ”mănuşi şi benzină” şi i-ar fi ordonat să pună foc magazinului deţinut de român. În noaptea de duminică, 20 martie, cel de-al doilea ofiţer de poliţie a dat foc magazinului, a declarat procurorul din Valenciennes, François Pérain.
De aceasta data, prin intermediul avocatului sau, unul dintre incendiatori se pare că ar fi afirmat ca ar fi pus focul la ordin. „Clientul meu, potrivit Sylvie Van Angelandt, insistă în privința faptului că i s-ar fi comandat săsă facă acest lucru de către directorul de cabinet. S-a întâmplat în biroul sau, în prezența unei terțe persoane, de asemenea vice-primar, când i-a cerut să se debaraseze de acest magazin alimentar.” Tânărul ofițer municipal, lăsat liber sub control judiciar, ar fi povestit de asemenea despre presiunile la care a fost supus în week-end dinaintea incendiului. Potrivit avocatului său, el ar fi primit mai multe apeluri telefonice și mesaje text de la superiorul său, iar pe fondul acestor presiuni el l-a contactat pe unul dintre colegii săi căruia i-a dat mănuși și benzină pentru că el singur nu ar fi reușit să îndeplinească acest act.
Potrivit Activenews.ro, inițial, agenții ar fi afirmat că au acționat la ordinul primarului, însă apoi și-au modificat declarațiile, spunând că făcut totul din propie inițiativă.
Proprietarul magazinului românesc, un tânăr de 24 de ani, dar care se află de cinci ani în Franța, a cerut sprijinul consulatului României, pentru a beneficia de un avocat.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat la acel moment că Ambasada României la Paris cunoaște incidentul produs în noaptea de 20 spre 21 martie când un magazin care comercializa produse românești în orașul Denain din nordul Franței a fost incendiat de către doi agenți municipali și urmărește îndeaproape cazul respectiv.
Potrivit sursei citate, misiunea diplomatică română urma să trimită o echipă consulară mobilă la Denain pentru a discuta cu autoritățile locale, polițienești și judiciare în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii incidentului.
„De asemenea, Ambasada României la Paris va aduce cazul respectiv la cunoștința Ministerul francez al Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale. Totodată, ambasada se află în legătură permanentă cu patronul magazinului, cetățean român, și îi acordă acestuia asistență consulară, în limita competențelor legale”, se mai arată în răspunsul MAE de anul trecut.