Constantin Sucitu, directorul gimnaziului Corjova, Dubăsari, unul dintre primii profesori care a facilitat trecerea gimnaziului Corjova la limba română şi grafia latină, a pierdut în această dimineaţă, lupta cu Covid-19, anunță TVR Moldova.
„Constantin Sucitu a fost un adevărat patriot al neamului, care pe parcursul vieţii şi activităţii sale didactice a educat zeci de generaţii de elevi din stânga Nistrului în spiritul patriotismului şi al dragostei de ţară. Nu o dată a demonstrat verticalitate şi curaj, fiind intimidat de miliţia separatistă”, menționează sursa citată, cu referire la cei care l-au cunoscut.
A reuşit să deţină mandate de consilier local şi consilier raional, iar ca rezultat al muncii şi activismului sau civic, a fost menţionat cu Ordinul “Credinţă Patriei” de preşedintele Republicii Moldova şi cu Ordinul “Meritul pentru Învăţaământ” în grad de “Ofiţer” de preşedintele României.