Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 19 iunie 2021, în marja Forumului de Diplomație de la Antalya, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
Miniștrii român și ucrainean ai afacerilor externe au realizat o evaluare a stadiului implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a Președinților României și Ucrainei din 12 mai 2021, precum și în urma consultărilor celor doi șefi ai diplomațiilor din 23 aprilie de la București, când ministrul ucrainean a participat împreună cu omologul georgian la reuniunea extinsă a Trilateralei România-Polonia-Turcia găzduită de ministrul Aurescu.
În discuțiile cu omologul ucrainean, șeful diplomației române a pus accent pe necesitatea identificării, cât mai curând, de soluții durabile pentru drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. Totodată, cei doi miniștri au discutat și despre situația de securitate la Marea Neagră și aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei.
Ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat necesitatea reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învățământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părții ucrainene pentru finalizarea formalităților necesare cât mai curând.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa “limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.
Totodată, cei doi miniștri de externe au discutat despre demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înființarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odessa și, respectiv a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmației.
Cu privire la evoluțiile legate de pandemia de COVID-19, ministrul ucrainean de externe a mulțumit șefului diplomației române pentru ajutorul umanitar acordat de țara noastră Ucrainei, la 28 mai 2021, constând în echipamente și materiale medicale în valoare de peste 1,1 milioane euro, precum și pentru decizia Guvernului României din 16 iunie 2021 prin care a fost aprobată acordarea unui ajutor umanitar din Rezerva Ministerului Sănătății, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în 100.800 doze de vaccin anti-COVID-19.
Miniștrii român și ucrainean au făcut un schimb de opinii cu privire la teme de interes regional, în particular situația îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat apreciere pentru atitudinea reținută manifestată în acest context de Ucraina, de natură să favorizeze diminuarea tensiunilor. Totodată, a subliniat sprijinul României pentru continuarea şi aprofundarea cooperării Ucrainei cu Alianța Nord-Atlantică, în baza mecanismelor deja stabilite, pornind de la aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei și, totodată, de la angajamentele cuprinzătoare de reformă asumate de statul vecin în acest sens. Cei doi miniștri au discutat, în acest sens, despre rezultatele Summitului NATO din 14 iunie.
Ministrul ucrainean de Externe a mulțumit părții române pentru susținerea constantă de către România a eforturilor sale de integrare euroatlantică.
A mulțumit, totodată, pentru invitarea în premieră a Ucrainei, alături de Georgia, la o sesiune a Trilateralei Ministeriale România-Polonia-Turcia (23 aprilie 2021), precum și promovarea unui limbaj ferm pentru susținerea partenerilor în Declarația Comună a Summitului Formatului București 9 (10 mai 2021).