Expertiza mediului academic este un element cheie al fundamentării politicilor dezvoltate de instituțiile care au departamente sau programe pentru românii din diaspora este ideea subliniată de ministrul delegat Dan Stoenescu în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu reprezentanți ai mediului academic specializați în domeniul migrației:
“Colaborarea cu mediul academic este esențială în dezvoltarea unor politici publice care să angreneze diaspora românească și să răspundă în mod informat cerințelor și necesităților specifice diferitelor comunități românești din străinătate. Totodată, este necesară crearea unei rețele de specialiști care să colaboreze cu instituțiile statului pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea formulării de politici publice în sprijinul românilor din străinătate,” a declarat demnitarul.
La întâlnirea privind subiectul migrației, convocată în premieră de DPRRP, au participat prof. Dumitru Sandu, directorul Centrului de Studii pentru Migraţie (CeSMig)/ICUB, din cadrul Universității din Bucureşti, Monica Şerban, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, Alexandra Chiru, consilier din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și Marius Dobrescu, consilier din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Consultările pe teme care țin de prioritățile strategice legate de diaspora vor fundamenta programele si proiectele viitoare în baza acestui dialog deschis și transparent.