Site icon TIMP ROMÂNESC

Discuții despre ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în Canada

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, și ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton,  au discutat luni despre pașii care urmează să fie făcuți pentru implementarea deciziei autorităților canadiene de a ridica vizele impuse cetățenilor români, în urma semnării Acordului Economic și Comercial UE – Canada (CETA). 

Cei doi oficiali și-au exprimat aprecierea față de cooperarea bilaterală anterioară semnării CETA, care deschide perspectivele unor schimburi comerciale între oamenii de afaceri din statele UE și Canada.

Cu această ocazie diplomatul canadian a subliniat că decizia de ridicare a vizelor a fost luată ca urmare a măsurilor luate de partea română și a bunei colaborări pe plan bilateral, exprimând totodată interesul autorităților canadiene pentru consolidarea cooperării, inclusiv schimburi de experienţă tehnică și de politici între oficialii canadieni şi români: ”Ca urmare a vizitei din vară în România a echipei tehnice de experţi canadieni, am fost convinși că ridicarea obligativității vizelor pentru românii care doresc să viziteze Canada a fost atât fezabilă din punct de vedere tehnic cât și benefică pentru ambele părți”, a spus Ambasadorul Hamilton. ”Odată cu intrarea în vigoare a ridicării obligativităţii vizelor, pentru români va fi mult mai simplu să se bucure de tot ceea ce Canada are de oferit ca destinație turistică, de a face călătorii pentru a-şi vizita familia, precum și pentru a derula afaceri în Canada.”

Ministrulul Tudorache a reiterat invitația adresată ministrului canadian al imigrației, John McCallum, de a efectua o vizită în România.

Reamintim că, începând cu 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada doar pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) și că începând cu 1 decembrie 2017 toți cetățenii români vor beneficia de eliminarea totală a regimului de vize pentru Canada.

Aceasta a fost una din condițiile cerute de România în declaraţia Summitului UE-Canada care a avut loc în marja sesiunii de toamnă a Consiliului European.

Intenţia de eliminare a vizelor pentru românii care călătoresc în Canada a fost exprimată încă din vară, după vizita premierului Dacian Cioloş.

În luna septembrie, premierul Dacian Cioloş și omologul său canadian, Justin Trudeau, s-au întâlnit la New York, cu  cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat: ”Cei doi premieri au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români, constatând că există perspective bune pentru ridicarea vizelor într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat şi despre contribuţia Canadei la operaţionalizarea deciziilor luate la summitul de la Varşovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră”, declara, lamomentul respctiv, Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Exit mobile version