Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu secretarul adjunct al Departamentului de Energie al SUA, David M. Turk.
Discuțiile au vizat securitatea energetică europeană și extinderea programului nuclear civil din România. Cu acest prilej, a fost subliniată importanța relației de parteneriat dintre România și SUA, în contextul necesității extinderii capacităților României de producere a energiei electrice, ca parte a demersurilor care pot contribui la consolidarea securității în regiune.
Astfel, construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Cernavodă, precum și lucrările de întreținere necesare a fi efectuate la Unitatea 1 reprezintă etape necesare pentru atingerea nivelului care să asigure României independența energetică. Noile proiecte care vor consolida aceste progrese sunt legate de implementarea SMR – Small Modular Reactor – pe baza tehnologiei deținute de compania americană NuScale.
Principalele beneficii generate de implementarea acestor soluții vizează atât decarbonizarea – obiectiv european important, precum și nivelul înalt de securitate sub semnul căruia se vor derula investițiile.
Premierul a transmis mulțumiri pentru susținerea acordată sistemului european de energie. “Vrem să dezvoltăm parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și în alte domenii relevante, precum cel industrial, economic, cercetare-dezvoltare, nuclear. România e singura țară europeană cu tehnologie nucleară nord-americană. Avem nevoie de noi surse de energie și există un consens politic pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul nuclear”, a afirmat premierul Ciucă.
Ambele părți și-au arătat disponibilitatea de a dezvolta parteneriatul România-SUA, atât în domeniul utilizării energiei nucleare, precum și în exploatarea gazelor, petrolului, energiei obținute din resurse regenerabile, în acest sens urmând a fi elaborat un plan de acțiune.
La întâlnire au participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, și directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.