Refuzul Bucureștiului de a permite angajarea constructorilor români în coloniile care se construiesc în Cisiordania, teritoriu ocupat, pune în dificultate relațiile diplomatice dintre România și Israel. Potrivit Rador, care citează Al-Jazeera, informația a fost transmisă de un post militar de radio al Israelului, care face referire la aceste decizii ca o consecință a tensiunilor apărute între Israel şi Uniunea Europeană pe tema noilor reguli care interzic finanţările UE pentru orice entitate israeliană ce operează în teritoriile palestiniene ocupate.
Discuţiile cu Bucureştiul pentru importul de forţă de muncă manuală au eşuat în 2012, a afirmat postul de radio, însă au fost reluate la iniţiativa israelienilor, după ce în România venise la putere un nou guvern în mai 2012.
Diferendul este legat în primul rând de solicitarea Bucureştilor ca Israelul să garanteze că niciun muncitor român din construcţii nu va fi angajat în coloniile de pe teritoriile palestiniene ocupate, care sunt considerate ilegale conform legislaţiei internaţionale.
Din partea ambasadei româneşti de la Tel Aviv nu a existat niciun comentariu imediat.
Este cel de al doilea scandal diplomatic pe care l-a avut Israelul cu o ţară UE în această săptămână, după o dispută cu Olanda cu privire la un nou aparat de scanare de securitate care ar trebui instalat la graniţa dintre Israel şi Gaza şi care ar fi trebuit să fi fost inaugurat de către premierul olandez Mark Rutte duminica aceasta.
Guvernul olandez spera că aparatul va fi utilizat pentru a facilita creşterea exporturilor de bunuri din Gaza în Cisiordania, însă oficialii israelieni i-au acuzat pe olandezi că încearcă să impună „condiţii politice”.
Tot duminică, ministrul olandez de externe, Frans Timmermans, a refuzat să accepte o escortă militară israeliană atunci când a vizitat zone controlate de palestinieni în oraşul Hebron din Cisiordania.
Noile regulamente UE, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, interzic finanţările sau orice fel de operaţiuni financiare care au vreo legătură cu coloniile evreieşti din Cisiordania ocupată şi din Ierusalimul de Est anexat.