Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, și generalul-maior (rez.) Perry Smith, fostul șef al Gărzii Naționale a Statului Alabama, au participat la Conferința cu tema “The Security Challenges on the Black Sea Region Transatlantic Cooperation and NATO Solidarity”, desfășurată la sediul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, din București.
În cadrul lucrărilor, au fost dezbătute teme referitoare la securitatea regiunii extinse a Mării Negre, cooperarea transatlantică și rolul NATO în actualul mediu internațional de securitate.
Cu acest prilej, generalul Nicolae Ciucă i-a înmânat generalului-maior Perry Smith Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Mare Ofițer”, conferit de președintele României, Klaus Iohannis, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea și consolidarea cooperării militare româno-americane, în cadrul Programului de Parteneriat Statal (SPP) dintre România și statul Alabama, pentru promovarea cu succes a intereselor Armatei României în cadrul Comandamentului Forțelor Americane din Europa”.
Generalul-maior Smith, din funcția de șef al Gărzii Naționale a Statului Alabama, a sprijinit dezvoltarea și consolidarea SPP asigurând, prin numărul și conținutul programelor în curs, baza și premisele pentru dezvoltarea și consolidarea programului ca pilon principal de cooperare militară între România și SUA.