Site icon TIMP ROMÂNESC

Doar 10,7 milioane de români au locuințele conectate la sistemele de canalizare

Anul trecut, 10.794.270 de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, adică 55,8% din populația rezidentă a României, cu 279.346 persoane mai mult decât în 2019, arată Institutul Național de Statistică.

În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 10.540.388 persoane, reprezentând 54,5% din populația rezidentă a țării, cu 276.086 de persoane mai mult decât în 2019. Cresterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%).

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

În anul 2020, în mediul urban populația conectata la canalizare a fost de 9.636.282 persoane, reprezentând 92,2% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.157.988 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 13,1% din populația rezidentă rurală a României.

 

Exit mobile version