Proiectul de Ordin al ministrului afacerilor externe prin care se stabilesc documentele care atestă reşedinţa în străinătate se află în consultare publică, în perioada 8 februarie – 8 martie, în pregătirea alegerilor parlamentare ce vor fi organizate în anul 2016.Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu noile prevederi legislative în materie electorală, respectiv Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015, documentele care atestă reşedinţa în străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe prin ordin.
Proiectul de Ordin al ministrului se află pe site-ul instituției, la secţiunea „Transparenţă decizională” şi prezintă detaliat lista cu documentele care atestă reşedinţa în străinătate pentru fiecare dintre cele 143 de ţări.