Expoziția „Basarabia în perioada Primului Război Mondial” a fost lansată astăzi la Chișinău, la Centrul de Cultură și Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.
Expoziția cuprinde o serie de documente, mărturii și fotografii inedite, extrase din arhivele existente în Republica Moldova și Federația Rusă, referitoare la situația teritoriului basarabean în perioada 1914-1918.
Potrivit şefului Centrului de Cultură și Istorie Militară, colonelul (r) Vitalie Ciobanu, expoziţia, organizată în premieră, este dedicată implicării nemijlocite a Basarabiei în Primul Război Mondial.
Colonelul Ciobanu a menţionat că lucrările prezentate reflectă dislocarea militarilor ruşi în Basarabia, mobilizarea şi recrutarea populaţiei băştinaşe în armata rusă, mobilizarea la munci forţate a populaţiei din teritoriu, aprovizionarea armatei ruse, dar şi consecinţele primului război mondial în regiune.
Expoziţia va rămâne deschisă până joi, 20 octombrie.