Constantin Chiriac va susţine, pe 28 septembrie, începând cu ora 19:00, recitalul „Domnule şi frate Eminescu”, în sala de conferinţe a Institutului Cultural Român de la Paris.
Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa.
Recitalul „Domnule şi frate Eminescu“ este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.
Totodată, pe 27 septembrie, începând cu ora 12:30, după sfânta liturghie, Constantin Chiriac va susţine, la Parohia Ortodoxă Română din Paris „Sfintele Parascheva şi Genoveva”, recitalul „Metanie Ţie, Părinte!”.
Recitalul susţinut de Constantin Chiriac are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!“, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire.