Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus joi, printr-o sentință definitivă, restituirea la Parchetul Militar a rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit minuteti de ședință. Dosarul Mineriadei fusese trimis în judecată în luna iunie 2017 și a stat trei ani în cameră preliminară. Sentința nu mai poate fi atacată.
Acum urmează întoarcerea dosarului la Parchetul Militar și refacerea rechizitoriului, la 30 de ani de la comiterea atrocităților de la Mineriada din 13-15 iunie, când cel puțin 4 persoane au fost ucise de mineri, alte mii fiind rănite.
13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu sunt acuzate de procurori în acest dosar de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Potrivit procurorilor militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:
- moartea prin împușcare a 4 persoane
- vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de personae
- privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane
În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.
Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume, mai spun anchetatorii.
Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.
Pentru probarea dosarului au fost audiate 46 de persoane, având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citații.
Dosarul are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit 2.000 de file.
Judecătorul care a dat decizia este Constantin Epure. El a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul „Bombonica”.
”Judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea rechizitorului emis în cauză, precum și a tuturor actelor de urmărire penală, ca rezultat al constatării nulității mai multor acte efectuate în perioada 2005-2007 prin care s-au luat măsuri procesuale de începere a urmăriri penale, în condițiile legislației în vigoare la acea dată. Aceste acte au fost menținute ca valide prin încheierea judecătorului de cameră preliminară care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în februarie 2015. Este necesară atacarea de către Ministerul Public, cu contestație în termenul legal, a soluției de restituire. Cine afirmă că după 27 de ani de anchete Ministerul Public s-ar fi grăbit să soluționeze un dosar istoric complex, pentru a cărui tergiversare România a fost condamnată de CEDO la 3,5 milioane euro, nu este interesat de aflarea adevărului. Asumarea anchetei, dar și a judecării cauzelor sunt absolut necesare pentru aflarea adevărului despre evenimente importante ale istoriei recente a României”, a declarat fostul procuror general al României, Augustin Lazăr. Foto: RRI.ro
