Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că dosarul Roşia Montană va fi discutat peste o săptămână la UNESCO, el arătând că în proporţie de 99% acesta poate fi aprobat.
„Se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a anunțat ministrul la Digi24, adăugând că dosarul Roşia Montană va fi discutat pe 25 iulie în şedinţa Comitetului Patrimoniului Mondial,
Întrebat care sunt şansele ca zona să fie introdusă în patrimoniul mondial UNESCO, ministrul a explicat că acestea sunt foarte mari, fiind vorba mai degrabă de o formalitate.
„99% pentru că se ştie deja părerea experţilor din acele comisii de specialitate şi în momentul în care a fost analizat dosarul şi discuţiile care au urmat – Institutul Naţional al Patrimoniului este în permanentă consultare cu cei de a UNESCO, în plus şi specialişti români sunt membri ai acestor comisii internaţionale – aşadar se cam ştie care e cursul acestei integrări în patrimoniul internaţional UNESCO.
Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a adăugat ministrul Culturii.
Acesta a explicat că procedura de integrare a zonei Roşia Montană a fost reluată de către Guvernul PNL.
Întrebat care este mandatul său din partea Guvernului, Gheorghiu a răspuns: „Doar nu am reluat o procedură ca în şedinţa finală să venim cu o altă poziţie decât cea pe care am avut-o când ne-am exprimat dorinţa, pentru că în momentul în care depui dosarul, e clar că îţi exprimi dorinţa de a intra”.
Acesta a reclamat ceea ce a numit „comunicare ambiguă” în ceea ce priveşte dosarul Roşia Montană, arătând că există politicieni care „pledează pentru o începere cât mai grabnică a mineritului acolo”.
Gheorghiu a precizat că „integrarea în UNESCO şi mineritul nu sunt două chestiuni care se exclud una pe cealaltă”, însă a atras atenţia asupra faptului că, nu se ştie cum se pot propaga eventuale cianuri depozitate acolo în caz de inundaţii.