Ministerul Afacerilor Externe a definitivat pregătirile pentru votul românilor din străinătate. Peste 900 de secții de votare vor fi deschise în diaspora. Este un număr record, iar cea mai mare parte dintre ele vor fi în țările cu comunități românești numeroase cu sunt Italia, Spania sau Franța.
Secțiile vor fi deschise până la ora 22.00, cu posibilitate de a extinde programul până la ora 23.59, în cazul în care mai sunt oameni la coadă. Românii vor putea vota la orice secție dacă prezintă un act de identitate românesc – fie cartea de identitate, fie pașaportul.
Au fost expediate deja două milioane și jumătate de buletine de vot la misiunile diplomatice din străinătate, iar oficialii Ministerului Afacerilor Externe dau asigurări că acestea vor fi suficiente.
Românii sunt așteptați duminică la vot pentru a-și alege europarlamentarii, dar și primarii și consilierii locali și județeni. Cei care sunt stabiliți în străinătate ori se află temporar acolo vor putea vota doar pentru europarlamentare.
Vor fi de două ori mai multe secții de votare față de acum cinci ani – 915.
Alegerile de anul acesta vin cu mai multe noutăți, dată fiind comasarea celor două scrutine – europarlamentare cu locale.
La alegerile locale își pot exprima opțiunea doar românii din țară și doar în localitatea în care își au domiciliul sau reședința.