După îndepărtarea de cei doi copii ai săi, medicul Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda se confruntă cu încă o încercare. Românca a fost dată în judecată de statul finlandez pentru ”defăimarea” autorităților, respectiv a executorilor judecătorești care au intervenit în forță, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. Joi, 23 martie 2017 va avea loc prima înfățișare în cadrul acestui proces, anunță Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.
Procuratura îi cere despăgubiri materiale pe care Camelia-Mihaela Smicală nu-și permite să le achite. De altfel, Camelia Smicală se află în imposibilitatea de a-și plăti propriul avocat în cadrul procesului, onorariul acestuia fiind achitat în urma ajutorului frățesc al românilor din cadrul Episcopiei, care au răspuns apelului Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi și care îi cheamă la rugăciune.
”Chemăm la rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și pentru copiii săi Johan-Mihail și Maria-Alexandra, având nădejdea că, acolo unde ajutorul omenesc este insuficient, intervine puterea Lui Dumnezeu. Să punem, așadar, cu mic, cu mare, un bob de rugăciune, o lumânare, o metanie, fiecare după putință, pentru ajutorul și izbăvirea Cameliei și copiilor săi. Să avem nădejde, căci, așa cum Dumnezeu a lucrat în cazurile familiilor Nan și Bodnariu, așa poate lucra și aici, de-L vom ruga stăruitor”, se menționează în comunicatul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.