Deputatul Daniel Gheorghe solicită prim-ministrului Guvernului României, Sorin Grindeanu, să ceară public omologului său finlandez, Juha Sipila, „încetarea abuzurilor statului finlandez la adresa copiilor medicului român Camelia Smicală, Mihai și Maria, luați în custodie de statul finlandez și ținuți cu forța într-un centru pentru minori”.
Din datele publice existente, se pare că tratamentul celor doi copii, cetățeni români, este similar cu unul caracteristic centrelor de detenție care limitează dreptul de libertate de mișcare și restrânge comunicarea cu exteriorul, atenționează parlamentarul român. ”Cred că este de datoria Guvernului României să atragă atenția asupra abuzurilor pe care un stat partener în cadrul UE și în cel al organismelor de cooperare europeană le dispune la adresa unor cetățeni români. Consider că România nu poate tolera sine die tratamentele discriminatorii ori abuzive la adresa cetățenilor săi și are obligația prin executiv și toate instituțiile abilitate să ia toate măsurile posibile în baza legislației internaționale și a reglementarilor la care suntem parte în vederea protejării libertăților fundamentale ale românilor din afara granițelor. Statul român, dacă se respectă pe sine și nu își abandonează cetățenii, trebuie să uzeze de toate căile politice, diplomatice și juridice legal posibile în vederea soluționării cazului Smicală din Finlanda și al oricărui caz asemănător de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, indiferent unde s-ar afla aceștia pe glob”, susține deputatul Gheorghe.