Fermierii greci continuă protestele și menţin blocarea drumurilor naționale și autostrăzilor care asigură legătura cu punctele vamale, atenționează MAE. La frontiera cu Bulgaria, Vama Nymfaia va fi blocată pentru 72 de ore, începând din 15 februarie 2016, în timp ce Vama Promachonas rămâne blocată pe durată nedeterminată, iar la frontiera cu Turcia, Vama Kipi rămâne blocată pe durată nedeterminată.
Totodată, rămâne blocată, pe durată nedeterminată, şi Valea Tempi, în zona Larissa (pe ruta Atena – Salonic).
Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă şi verificarea individuală a rutelor pentru tranzitarea Greciei.
MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.