Violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor susține luni, 5 decembrie 2016, ora 18.00, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts – Family Theater, concertul “Duelul viorilor: Stradivarius versus Guarneri”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru vor pune în scenă, cu cele mai faimoase “arme” ale instrumentelor cu coarde: viorile Stradivarius si Guarneri, una dintre cele mai controversate dispute a lutierilor din istoria muzicii clasice. “Arbitru” va fi pianistul Horia Mihail, cel care îi va acompania la pian, pe fiecare dintre cei doi violoniști. Din program vor face parte lucrări de Sarasate, Moszkowski, Shostakovich, Smetana, Raff, Hubay, Wieniawski, Bériot, și Piazzolla.
Concertul este organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, împreună cu Institutul Cultural Român de la New York. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Adresa John F. Kennedy Center for the Performing Arts – Millennium Stage este: 2700 F Street NW, Washington, DC 20566
Liviu Prunaru, concert-maestru al ansamblului Royal Concertgebouw Amsterdam, concertează în calitate de solist alături de orchestre celebre precum Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique, Orchestra Mayo din Buenos Aires ori Orchestra de camera din Indianapolis.
Gabriel Croitoru este o prezență binecunoscută în viata muzicală româneasca a ultimilor ani, în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii din Ploiești, membru al Cvartetului Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca și profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din Bucuresti. A apărut ca solist în compania unor orchestre importante precum London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orcheter Leipzig, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ori Filarmonica din Cannes.
Pianistul Horia Mihail a susținut concerte, recitaluri solo și de muzică de cameră în 18 țări, colaborând cu artiști cunoscuți precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz și Nathaniel Rosen. Din 2002, Horia Mihail este solist al Filarmonicii din Brașov și membru al cunoscutei formații Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma.