Site icon TIMP ROMÂNESC

După 11 ani de absenţă, Festivalul Mamaia revine cu o ediție aniversară

După 11 ani de absenţă, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, revine cu o ediţie aniversară – 60 de ani, care se va desfăşura în perioada 25 – 27 august.

Centrul Cultural Judeţean Constanţa a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că evenimentul jubiliar va aduce pe scena din Piaţeta Perla din Mamaia nume sonore ale muzicii uşoare româneşti, alături de Orchestra Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga.

Festivalul, devenit în timp un reper cultural-turistic pentru societatea românească, va conţine recitaluri şi concerte susţinute de nume lansate pe scena Teatrului de Vară, dar şi de tineri care reînnoadă tradiţia unui eveniment reprezentativ pentru piaţa muzicală autohtonă şi pentru generaţii întregi de români, precum şi surprize pregătite de organizatori.

Pe scena Festivalul de la Mamaia vor urca artiştii Carmen Trandafir, Călin Geambaşu, Xenti Runceanu, Andreea Runceanu, K1, Alexandra Ungureanu, Narcisa Suciu, Romaniţa Duminică, Florentina Ciună, Marius Ţeicu, Gabriel Cotabiţă, Dani Ionescu, Anca Florescu, Anca Ţurcaşiu, Corina Chiriac, Aurelian Temişan, Miki ex K-pital, Cristina Vasiu, Vlad Nicolici, Loredana, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu, Călin Goia, Sergiu Cioiu, Jazzy Jo, Loredana, Hara, Gabriela Atanasov, Andrei Bănuţă, Betty Iordăchescu.

În fiecare seară, vor fi susţinute recitaluri special – Direcţia 5, Holograf, Proconsul, Cargo, Voltaj, Loredana & Banda Agurida.

Alături de artiştii invitaţi şi de momentele aduse în faţa spectatorilor se va afla Orchestra Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga. Instrumentiştii aflaţi sub bagheta maestrului Jinga sunt membri ai unui ansamblu muzical românesc de prim rang – Orchestra Simfonică Bucureşti, fondată în 2007, care reuneşte în componenţa sa cei mai valoroşi artişti instrumentişti din România.

Exit mobile version