Site icon TIMP ROMÂNESC

“După dealuri” proiectat la Cinemateca Spaniolă din Madrid

În cadrul ciclului de filme “Dacă nu l-ați văzut încă…sau doriți să-l revedeți”, Cinemateca Spaniolă prezintă filmul “După dealuri” de Cristian Mungiu (2012), cu subtitrare în limba spaniolă. Proiecțiile au loc la cinematograful Cine Doré din Madrid pe 16 și pe 26 august.

„După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată.

Pelicula a avut premiera la 19 mai 2012 la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2012, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care interpretează rolurile principale, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul aceluiași festival.

Filmul a reprezentat propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013 și a ajuns pe lista scurtă, însă nu a fost unul dintre filmele nominalizate.

 

Exit mobile version