Site icon TIMP ROMÂNESC

Echipa României, două mențiuni la Olimpiada Internaţională de Filosofie, desfășurată la Roma

 

Lotul olimpic de filosofie a obținut două mențiuni la a XXVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie, desfăşurată săptămâna trecută, la Roma, informează Ministerul Educației Naționale.

Performanța a fost reușită de Horia-Ştefan Lixandru (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti – premiul I în cadrul etapei naționale) și de Ioan-Victor Popa (Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti – premiul al II-lea la etapa națională).

Echipa României a fost coordonată și însoțită de Elena Florina Oțet, profesor la Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov, membru fondator al competiției și membru al juriului internațional, și de profesorul Eugen Stoica, membru al juriului și al comitetului internațional de organizare.

Tema generală a competiţiei din acest an a fost Cultural Heritage and Citizenship şi a prilejuit prezentări şi dezbateri academice pentru toți participanții – elevi și profesori.

Au fost prezenți peste 100 de concurenți din 48 de ţări (Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud).

Olimpiada Internaţională de Filosofie a fost înfiinţată în 1993, la iniţiativa unui grup de profesori din Bulgaria, Germania, Polonia, România, Turcia şi Ungaria şi este oficial recunoscută de UNESCO.

România a participat fără întrerupere şi a găzduit în două rânduri această competiție: la Braşov, în  1998, și la Iaşi, în 2008.

Exit mobile version