Asociaţia Publică Municipală „Centrul de Business” din Cernăuţi, în colaborare cu Asociaţia de Dezvoltare Economică și Regională – ADER (Suceava, România), Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană ”ROMONTANA” (Vatra Dornei, România) şi Asociaţia Internațională a Businessului Mic şi Mijlociu „Small Euro Business” (Bălţi, Republica Moldova), a derulat proiectul de colaborare transfrontalieră „ECO-CARPATI – Dezvoltarea de Eco-Business în Carpații de frontieră, o șansă pentru o mai bună competitivitate economică”. Proiectul face parte din Programului Operaţional Comun „România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013”. Viceconsulul misiunii diplomatice române la Cernăuţi, Ionel Ivan, a vorbit despre posibilitatea obținerii vizelor pentru România, în procedură simplificată şi urgentă a vizelor participanţii la proiect. Maria Porciuk, preşedintele Consiliului a APM „Centrul de Business” din Cernăuţi, Olga Nykolaiciuk, conducătoarea proiectului (Cernăuţi), Lăcrimioara Beilic, coordonatoarea proiectului în România (ADER, Suceava), Andrei Balinschi, coordonatorul proiectului în Republica Moldova (AIBMM „Small Euro Business”, Bălţi) au prezentat proiectul.
Centrul Bucovinean de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Cernăuţi, Ucraina), în colaborare cu Asociaţia Publică „Academia de Ştiinţe a Mediului Înconjurător” (Chişinău, Republica Moldova), Fundaţia Ştiinţifică şi de inovaţii „Institutul Român de Inovaţii – IRIIS” (Iaşi, România), Primăria oraşului Cernăuţi, a început realizarea proiectului „Accesul la informaţia privind produsele ecologice curate în regiunea transfrontalieră”, care va dura 12 luni şi va fi finanţat de Uniunea Europeană cu suma de 148.211, 10 euro.
Obiectivele de bază sunt: sporirea competenţei a 45 de consumatori ai produselor ecologice curate, trening-ul al 24 de jurnalişti, crearea unui portal informativ multilingv etc., despre care au relatat Iaroslav Kyrpuşko şi Katerina Vladiiciuk (Centrul Bucovinean de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Cernăuţi), Marcel Cuşnir şi Steliana Burlacu (Asociaţia Publică „Academia de Ştiinţe a Mediului Înconjurător”, Chişinău), Boris Plahteanu, Octav Păuneţ şi Silviu Tita (Fundaţia Ştiinţifică şi de inovaţii „Institutul Român de Inovaţii – IRIIS”, Iaşi), Petru Rotar şi Serghei Bostan (Primăria oraşului Cernăuţi).