Site icon TIMP ROMÂNESC

Economia, energia, educația și cultura, pe agenda discuțiilor Meleșcanu – Leancă

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut, ieri, o întrevedere cu Iurie Leancă, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, care se află într-o vizită de lucru la București. Cei doi oficiali au trecut în revistă cele mai recente dezvoltări înregistrate în relația bilaterală, în toate sferele sectoriale, de la economie și energie, până la educație și cultură. Șeful diplomației române a dat asigurări că România continuă să rămână un susținător al parcursului european al Republicii Moldova și, în acest sens, a punctat importanța ca autoritățile de la Chișinău să continue cursul reformelor interne și modernizării statului, în conformitate cu obligațiile asumate prin Acordul de Asociere UE – Republica Moldova.

La rândul său, viceprim-ministrul Iurie Leancă a adresat mulțumiri pentru sprijinul oferit de România în procesul de avansare a parcursului european al Republicii Moldova.

De asemenea, în cadrul vizitei la București, viceprim-ministrul Iurie Leancă a avut și o rundă de consultări cu secretarul de Stat Dan Neculăescu, în cadrul căreia au fost examinate proiectele de cooperare bilaterală, precum și relația UE – R. Moldova, anunță MAE.

Exit mobile version