Site icon TIMP ROMÂNESC

Ediția a XII-a a Festivalului PROPATRIA, în marile capitale ale Europei: Roma, București, Londra, Paris și Viena

Sub motto-ul Muzică fără Frontiere, FESTIVALUL Internațional PROPATRIA revine, între 09 şi 29 Noiembrie 2022, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța.

Realizat cu susținerea Departamentului Românilor de Pretutindeni, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele de la Roma, Paris, Londra, Viena și alte instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XII-a ediție va fi itinerată de la Roma la București, apoi la Londra, Paris și Viena, evidențiind astfel caracterul internațional al festivalului și în același timp devenind, pentru prima dată, un festival menit să coaguleze întreaga diasporă românească.

Aflat pentru prima dată în afara granițelor Italiei, festivalul va premia excelențele românești și va dărui concerte de înaltă ținută artistică publicului din Italia, Marea Britanie, Franța, Austria și România.

Pentru ediția din acest an au fost invitați să participe artiști de anvergură: Ramona Horvath (România/Franța), Nicolas Rageau (Franța), Simone Anelli (Italia), Mara Dobrescu (România/Franța, din 2018 Director Artistic al festivalului), Roxana Constantinescu (România/Franța), Răzvan Popovici (România), Florian Mitrea (România/Marea Britanie), Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia), Filippo Tenisci (Italia), Rodica Vică (România/Austria) și Adela Liculescu (România/Franța).

Deschiderea festivalului va avea loc la Roma miercuri, 9 noiembrie, cu Impressions de voyage en jazz, concert susținut de pianista Ramona Horvath și contrabasistul Nicolas Rageau și va continua pe data de 12 noiembrie la Ambasada României în Italia, cu Gala Premiilor de Excelență și recitalul de pian susținut de Simone Anelli, câștigător al Primului Premiu Absolut “Dinu Lipatti 2022” și al Premiului Special “Festivalul Internațional Propatria 2022”.

Concertul de la București, va avea loc în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al Românieiși va fi susținut de violonistul Constantin Beschieru și de pianistul Filippo Tenisci.

Următorul popas va fi la Londra, unde în prestigioasa Princess Alexandra Hall, Royal Over-Seas League va avea loc recitalul de pian susținut de Florian Mitrea.

La Paris, în splendidul cadru oferit de Théâtre le Ranelag vor concerta mezzosoprana Roxana Constantinescu, violistul Răzvan Popoviciși pianista Mara Dobrescu.

La Viena, sub genericul Romanian Music Journey from Romania to Austria, va avea loc etapa finală a festivalului cu protagoniste soprana Rodica Vicăși pianista Adela Liculescu.

Concertele de la Paris și Viena vor marca Ziua Națională a României 2022.

Mai multe informații despre programul ediției din acest an pot fi găsite accesând site-ul www.propatriavox.it.

Despre Festivalul Internațional Propatria:

Festivalul s-a născut în anul 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. Având un caracter multidisciplinar, rolul său este acela de a evidenția excelența pe care o realizează tinerii români stabiliți în străinătate. Cu timpul, a devenit un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin tematicile abordate și de asemenea, prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat permanent în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în peninsulă, scopul fiind acela de a deschide prin artă, granițele diversităților culturale și de a construi punți interculturale de comunicare.

Festivalul Internațional Propatria a găzduit, în cei 12 ani de viață, peste 60 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film, teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Participarea tinerilor din mai multe ţări reprezentative pentru diaspora românească a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare și de consolidare a diasporei românești.

Exit mobile version