Site icon TIMP ROMÂNESC

Eduard Hellvig, premiat de Federația Comunităților Evreiești din România

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, i-a conferit directorului SRI, Eduard Raul Hellvig,  Medalia de Onoare “Prieten al Comunităților Evreiești din România.

Distincția a fost acordată “în semn de înaltă apreciere pentru contribuția majoră avută la protejarea comunităților evreiești din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului și a negaționismului Holocaustului, pentru respectul și aprecierea arătate față de tradițiile și cultura evreilor din România, precum și pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului și a recunoașterii crimelor regimurilor totalitare.”

“Pe măsură ce nivelul dialogului din jurul nostru s-a degradat, am învățat că o societate civilizată, bazată pe democrație, nu își poate permite compromisuri cu cei care sunt împotriva unor noțiuni de fundamentale. O poziție ambiguă, indecisă, în locul unui răspuns concret nu face decât să le ofere o putere suplimentară. Tentativele de rescriere ale istoriei nu dispar atât de simplu” a menționat președintele FCER în deschiderea Ceremoniei.

“Am văzut că demnitatea și curajul sunt în continuare noțiuni pe care trebuie să le înțelegem. Cele mai importante resurse aflate la dispoziția întregii societăți sunt omul și mintea sa. (…)

Ne-am obișnuit atât de mult cu liniștea și normalitatea, încât uităm, adeseori, de efortul și sacrificiile necesare pentru a le păstra. Serviciul Român de Informații a avut și are un rol fundamental aici.

Această siguranță, această certitudine, a asigurat de fiecare dată continuitatea vieții evreiești din țara noastră.

Una din calitățile extraordinare ale poporului evreu este că a știut mereu să își exprime recunoștința. În numele tuturor Comunităților Evreiești din România, îi mulțumesc domnului director Hellvig și întregii echipe din cadrul Serviciului Român de Informații pentru deschidere și înțelegere. Atât pentru protecția pe care o asigură în permanență, dar mai ales pentru respectul acordat vieții evreiești și în mod special pentru prietenia de lungă durată.

Privesc cu speranță având o convingere de nestrămutat în viitorul vieții evreiești și în România.”

În discursul de recepție, directorul SRI Hellvig a subliniat: “Sunt deosebit de onorat de acordarea Medaliei de Onoare “Prieten al Comunităților Evreiești din România”. Această distincție îmi oferă fericita ocazie de a celebra alături de dumneavoastră mai mult decât o contribuție personală. Este de fapt de fapt vorba despre o atitudine instituțională deschisă și respectuoasă față de o comunitate istorică a națiunii noastre. Este adevărat, port în suflet calde sentimente prietenești față de marii reprezentanți ai acestei comunități în România.

Din păcate, istoria la zi ne arată că tragedia Holocaustului nu a produs toate învățămintele necesare pentru toată lumea. (…) Realizăm că eforturile de aducere aminte și educație trebuie să continue, astfel încât lecțiile istoriei să devină comori de cunoaștere pentru cei tineri, dar și pentru cei mai puțin tineri. (…)

Totalitarismul nu are un portret clar trasat. El îmbracă multe forme și poate fi disimulat într-o sumedenie de acțiuni politice cu un debut aparent legitim. Declinările totalitarismului trebuie identificate din timp și arătate în lumina corectă prin dezbatere academică, educație și cultivarea a ceea ce noi numim “binele comun”. (…)

Instituția pe care o conduc a înțeles demult lecțiile totalitarismului, incluzând forma lui cea mai violentă din istorie, și anume Holocaustul. (…) Pentru noi, lucrurile sunt clare, concluziile au fost extrase cu maturitate și empatie. (…)

Cooperarea cu Federația, cu ambasada statului Israel, cu autoritățile din România și Israel se află la un nivel pe care, din poziția mea de director al celui mai important serviciu de informații din România, îl pot considera, fără modestie, cel mai bun din ultimii 30 de ani. (…)

Doresc să folosesc acest prilej pentru a transmite salutul meu cordial întregii comunități evreiești din România, împliniri și multă sănătate. Vă mulțumesc pentru echilibru și pentru grija față de semenii dumneavoastră, indiferent de naționalitatea pe care aceștia o au.

Eu voi rămâne un prieten al tuturor membrilor comunității, al tuturor românilor și al tuturor oamenilor care păstrează în suflet valorile umanității și ale libertății.”

Ceremonia de înmânare a distincției a avut loc la Templul Unirea Sfântă din București, în cadrul reuniunii Adunării Generale a Federației Comunităților Evreiești din România.

Medalia de Onoare “Prieten al Comunităților Evreiești din România” este cea mai înaltă distincție conferită de Federația Comunităților Evreiești din România.

Exit mobile version