Acasă Uncategorized Eduard Stan concertează în seria “Beethoven Inspires”

Eduard Stan concertează în seria “Beethoven Inspires”

Pianistul de origine română Eduard Stan a fost invitat să concerteze în seria “Beethoven Inspires”, organizată la Opera din Norrland în cadrul programului Umeå – Capitală Culturală Europeană 2014. Desfăşurat pe 20 noiembrie, “Beethoven Inspires” își propune să readucă în atenția publicului lucrările pentru pian ale lui Beethoven și ale unor compozitori influențați de acesta, cum ar fi George Enescu.

Eduard Stan a studiat la Academia de Muzică din Hanovra sub îndrumarea lui Arie Vardi. Cariera concertistică l-a purtat pe cele mai importante scene din Europa (Berlin Philharmonie, Concertgebouw Amsterdam, Wiener Konzerthaus, Salle Cortot Paris, Teatro La Fenice Veneţia) şi Statele Unite (Carnegie Hall New York, Kennedy Center Washington DC). A cântat ca solist cu orchestre din Germania, Austria, Italia şi România, implicându-se însă cu predilecție în proiectele camerale. În 2007 a înregistrat în premieră mondială, împreună cu violonistul Remus Azoiței, integrala lucrărilor pentru vioară și pian de George Enescu.

Este prima dată când pianistul Eduard Stan concertează la Umeå, proiectul Beethoven Inspires fiind inițiat de The Swedish Clementi Society și organizat în colaborare cu Asociația de muzică de cameră din Umeå și municipalitățile din Umeå și Teg.