Site icon TIMP ROMÂNESC

Elevi din Moldova si Romania educati in spirit civic

Peste 400 de elevi și profesori din 19 școli din România și Moldova au fost implicați într-un program pentru creașterea toleranței interetnice în rândul tinerilor. Programul de Implicare Civică și Dialog pentru Tineri (YCED) a ajuns la final după doi ani în care echipe de rromi și non-rromi din România și Republica Moldova au implementat 27 de proiecte în folosul comunității lor. Scopul programului a vizat combaterea discriminării în rândul tinerilor și educarea cu privire la importanța implicării în problemele comunitare și rezolvarea lor.

Astfel, pe parcursul celor doi ani, elevi și profesori din cele două țări au format echipe și s-au înscris cu idei pentru a obține granturi în valoare de 1.500 de dolari oferite de Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Echipele finaliste au fost asistate în fiecare etapă de Fundația IREX și Romani Criss, partenerii programului,  învățând să coordoneze un proiect de la idee la implementare în folosul comunității lor.

Proiectele dezvoltate în echipe interetnice ajută tinerii, într-un timp scurt, să își crească spiritul civic și toleranța, devenind astfel agenți ai schimbărilor pozitive și modele pentru comunitatea lor.

Spre exemplu, Grupul Școlar din Mărășești, județul Vrancea, Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu”, Mihăilești, Giurgiu și Liceul Teoretic  „Ion Creangă” Micleușeni din Rep. Moldova au lansat radiouri ale școlii unde difuzează muzică și știri pentru elevi. Multe licee au inițiat proiecte de informare printre care amintim de Liceului Gh.K. Constantinescu din Brăila, care a inițiat o campanie de informare pentru îmbunătățirea educației, sănătății și comunicării interpersonale ce s-a extins apoi în alte cinci școli din oraș.

Exit mobile version