Acasă America de Nord Elevii români au câştigat o nouă competiţie la NASA

Elevii români au câştigat o nouă competiţie la NASA

Foto: Adevarul

Elevii români au câştigat o nouă competiţie la NASA, depăşind o concurenţă internaţională. Spre deosebire de celelalte echipe care erau conduse de 2-3 profesori, românii au avut un singur profesor coordonator – profesorul de fizică Ion Băraru de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa.
Potrivit adevarul.ro, concursul de design ştiinţific Annual International Space Settlement Design Competition – ediţia 24 s-a desfăşurat în perioada 28-31 iulie la Kennedy Space Center, Florida, SUA.  La competiţie au participat echipe de elevi însumând 240 de concurenţi din ţări de pe toate continentele. Fiecare echipă era condusă de 2-3 profesori, la români fiind coordonată de unul singur – profesorul de fizică Ion Băraru de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, cel care a deschis drumul liceenilor către competiţiile NASA.  În ultimii 12 ani, 700 elevi pregătiţi de dascălul constănţean au adus României 70 premii la competiţiile NASA. Participanţii au fost grupaţi în echipe multinaţionale denumite „companii“ şi au concurat într-un mediu care simula condiţii reale din industria aerospaţială, în care o companie câştigă un anumit contract.

Liceenii români au făcut parte din „compania“ Grumbo Aerospace şi au câştigat competiţia alături de elevi de la: Beijing National Day School (Beijing, China), Durango High School (Durango, Colorado, SUA), Johnson Space Center #2 ( Combined Schools, SUA), Shriram School (Arvali, India) şi Raisbeck Aviation High School (Seattle, SUA).

Elevii din echipa câştigătoare sunt: Ali Mellis (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Constanţa), Oana Diaconescu (Liceul Teoretic Traian Constanţa) şi Cristian-Ionuţ Butoi, Andrei-Antonio Carapcea, Ioan-Daniel Crăciun, Alexandra-Florina Iamandii, Mihnea-Vlad Moga, Larina-Georgiana Olteanu şi Andrei-Sebastian Rotaru (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa).  „Anul acesta ne-a revenit ca sarcină să realizăm proiectul unei aşezări umane pe planeta Venus, care este foarte neprimitoare şi condiţiile de acolo au impus elaborarea unor considerente ştiinţifice din partea elevilor de foarte mare calitate. A doua provocare a fost aceea că acest concurs se desfăşoară în decurs de 2-3 zile, elevii lucrează zi şi noapte“, a declarat profesorul Ion Băraru, coordonatorul lotului românesc.