La inițiativa publicației „Occidentul Românesc” s-a celebrat pentru a doua oară în Spania, festivitatea decernării premiilor celor mai distinși reprezentanți ai valorilor românești din afara țării. Lansată în urmă cu trei ani, campania de excelență este menită să evidențieze elitele diasporei românești, care sunt un exemplu în societățile în care trăiesc.
Un juriu format din câte cinci români din fiecare dintre țările participante (șapte state europene și 12 state americane) a votat nominalizările, în cadrul unei platforme special create pentru acest scop. Un număr minim de 50 de voturi a fost stabilit ca limită pentru intrarea în faza finală. Din cei 137 de români nominalizați pe parcursul a 22 de luni de derulare a campaniei, 23 au obținut punctajul maxim.
Trofeul celei de-a doua ediţii a Galei i-a revenit lui Tudor Petruț, din SUA, regizor, actor și profesor, considerat un „ambasador fără portofoliu al românismului în SUA”.