Tratamentul azilianților și imigranților, precum și acuzele de rasism instituționalizat au afectat în ultima perioadă imaginea Elveției. Celebra realizatoare de televiziune americană Oprah Winfrey a acuzat de curând Elveția de rasism citând un incident de care a avut parte în timp ce încerca să cumpere o poșetă dintr-un magazin de lux din Geneva, în timpul unei călătorii. Se pare că există motive reale de îngrijorare în ceea ce privește politica de integrare a imigranților și acordare a azilului, după cum recunosc și organizațiile neguvernamentale care luptă pentru respectarea drepturilor, combaterea discriminării și a rasismului din această țară. Elveția are cel mai număr de cereri de azil raportat la numărul de locuitori – numai în acest an există 48,000 de cereri la o populație de doar 8 milioane de locuitori. În luna iunie elvețienii au aprobat printr-un referendum înăsprirea condițiilor acordării dreptului de azil și rezidență. Deja nu se mai poate vorbi doar de un curent populist și naționalist care dorește să obțină voturi la alegerile naționale, problema este una extinsă la nivelul întregii societăți – susțin militanții pentru drepturile omului.
Confruntat cu afluxul de imigranți din acest an și problemele generate de cazarea acestora, guvernul elvețian a decis să împartă responsabilitatea îngrijirii azilanților cu autoritățile locale. Această decizie însă a generat un val de controverse – autoritățile locale restricționând libera mișcare a azilanților în cadrul comunităților locale și chiar accesul în spațiile publice. Astfel în orașul Menzingen azilanții nu au voie să circule sau să staționeze în apropierea școlilor deoarece, consideră primarul, aceștia ar putea intra în contact cu elevii. Un caz mai grav este cel al orașului Bremgarten unde azilanții nu voie să intre sau să utilizeze o biserică.
Deși oficial autoritățile locale nu au voie să impună asemenea restricții, guvernul elvețian putând retrage ajutorul financiar acordat comunităților locale, segregarea azilanților de restul populației are loc „în practică” din cauza reticenței locuitorilor de a intra în contact cu aceștia. În satul Alpnach care are 6000 de locuitori și care va găzdui un număr de 80 de imigranți într-o cazarmă dezafectată, locuitorii se tem că acești le-ar putea agresa copiii care se întorc de la școală. Un părinte și-a exprimat temerile: „Ca părinți suntem îngrijorați. Avem fiice, eu am o fiică, vine seara acasă după ora de sport, trece pe lângă pădure, e întuneric și este un singur stâlp de iluminat stradal. Bineînțeles că ne este frică.” Primarul din Alpnach le-a cerut imigranților să stea departe școală, chiar dacă oficial legea îi interzice să facă acest lucru.
Nici autoritățile centrale elvețiene nu au dat dovadă de mai multă sensibilitate față de azilanți, printre care mulți provenind din zone de conflict. Cazarea acestora se face cu precădere în cazărmi dezafectate ale ministerului apărării elvețian care sunt în general izolate de comunitatea locală, unele fiind săpate în munte. Chiar dacă sunt relativ comfortabile aceste facilități sporesc sentimentul de izolare de restul comunității, alienare și discriminare. Pe cale de consecința integrarea azilanților devine mult mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă
