O aură de volatilitate primejdioasă planează asupra României în urma recentelor alegeri generale – însă rezultatele lor reprezintă o șansă unică pentru țară. O coaliție solidă de centru-dreapta, dacă își va menține integritatea, ar putea introduce o nouă eră a stabilității politice și economice. Însă calea ei e presărată cu riscuri familiare.
Partidul Social Democrat (PSD) din România a profitat de pe urma slabei mobilizări a principalului său rival, Partidul Național Liberal (PNL), pentru a-și asigura o victorie confortabilă pe 6 decembrie, cu o marjă de 5%.
Rezultat care a sfidat sondajele anterioare, dar nu a modificat și structura anticipată a parlamentului. PNL va rămâne la guvernare prin formarea unei majorități fragile de centru-dreapta împreună cu partidul de centru USR-Plus și partidul minorității maghiare, UDMR.
Comparativ cu regiunea ei, pandemia a lovit grav România, exacerbată și de neglijarea pe termen lung a sistemului medical, fapt care a contribuit la erodarea încrederii publice în guvernul condus de PNL – a cărui abilitate de a combate recesiunea economică a fost limitată de moștenirea populismului fiscal a anteriorului guvern condus de PSD.
Cu deficite de aproape 10%, o inflație în creștere și vistieria goală, este în joc dezvoltarea dinamică a economiei românești.
Însă acum, cu un nou guvern instalat și un program de vaccinare anti-Covid-19 în curs, e posibil un nou început.
Un program responsabil de consolidare fiscală, susținut de fonduri UE, ar putea revigora rapid economia – dar acest lucru necesită și stabilitate politică.
Guvernele de coaliție au un istoric deloc încurajator în România, destrămându-se adesea la jumătatea mandatului și aruncând țara în criză politică. Dacă alianța de centru-dreapta condusă de PNL se va dovedi suficient de tenace pentru a-și încheia întregul mandat de patru ani, toate condițiile vor fi întrunite pentru ca România să poată profita de potențialul momentului.
Balanța puterii
Primul pas al coaliției a fost acela de a stabili un echilibru al puterii, PNL cedând câteva ministere importante partenerilor mai mici de coaliție. Un element crucial pentru a-i menține pe membrii coaliției interesați de conservarea compromisului atins cu greu, cât și pentru a construi încrederea reciprocă și sentimentul existenței unui țel comun – unica fundație suficient de solidă pentru a putea ține piept tentativelor PSD-ului de a semăna discordie și a obstrucționa reformele.
Socialiștii au rămas acum fără nici un aliat natural în parlament, deși naționalismul lor prost disimulat ar putea servi drept numitor comun cu nou-veniții de la Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR). Cele două partide dețin împreună 40% din locuri – nu chiar o majoritate, dar suficient pentru a interfera cu procesul de decizie.
Prima sarcină a noului guvern va fi adoptarea bugetului pe 2021, de la care se așteaptă să reprezinte începutul unui program de consolidare fiscală prin tăierea bugetului excesiv al administrației publice și reducerea anunțatelor măriri de pensii și alocații pentru copii.
Cum peste 90% din cheltuielile statului constă în costuri fixe precum salarii și pensii, acești pași constituie o precondiție esențială pentru atingerea unei situații fiscale sustenabile.
Pe partea de venituri, o ameliorare s-a lăsat mult așteptată – colectarea impozitelor, de o precaritate notorie, trebuie îmbunătățită prin digitalizare și printr-o reformă a administrației fiscale, amânând creșterea impozitării pentru o etapă ulterioară.
Evitarea statutului de ”junk”
O austeritate suficient de îndrăzneață i-ar putea permite României să-și mențină credibilitatea pe plan internațional și să evite o posibilă retrogradare din partea agențiilor de rating, care până acum s-au abținut să coteze România drept ”junk” din unicul motiv că au presupus că noul guvern va redefini imediat finanțele țării.
Însă presiunea externă nu se va disipa cu totul. Chiar și cu o diminuare a cheltuielilor, Comisa Europeană pare hotărâtă să reia la primăvară o procedură de deficit excesiv împotriva României, acum suspendată, punând presiune pe noua coaliție pentru a veni cu rezultate încă de la începutul mandatului ei.
Totuși, Bruxelles-ul are de oferit și morcovi din belșug: România se află printre marii beneficiari ai bugetului UE pe următorii șapte ani, complementat și de un generos fond de redresare. Peste o treime din cele 81 de miliarde de euro rezervate României îi vor fi acordate rapid, în perioada 2021-2023, sub formă de subvenții și împrumuturi ieftine, care vor constitui fundația eforturilor de redresare ale noului cabinet.
Pe de altă parte, sprijinul financiar generos nu reprezintă decât jumătate din soluție; România trebuie să-și amelioreze considerabil capacitatea de absorbție pentru a-și accelera redresarea, a liniști Bruxelles-ul și a-i încuraja pe investitori.
Riscuri
Dar, chiar dacă există motive de optimism, perspectivele rămân pline cu riscuri. Pe lângă persistența incertitudinii pandemice, succesul reformelor administrative menite a îmbunătăți absorbția fondurilor UE nu este garantat: o restructurare birocratică va fi o provocare dificilă pentru noua coaliție, iar opoziția puternică a PSD se va dovedi creativă în ce privește găsirea unor modalități de a bloca schimbarea.
Eșecul unei absorbții suficient de rapide a fondurilor UE va afecta grav poziția fiscală a României, care nu va mai avea spațiu de manevră pentru a evita retrogradarea. Din perspectivă politică, va încuraja PSD-ul, care în 2020 a antrenat PNL-ul într-o spirală a populismului; dacă acest scenariu se va repeta, tensiunile din cadrul coaliției vor crește.
România se află la o răscruce istorică, având o șansă enormă. Cu președinția, guvernul și numeroase municipalități provenind din aceeași tabără politică, pare că interesele executivului și ale legislativului au ajuns în sfârșit să se alinieze.
Deși fragilă, majoritatea parlamentară a coaliției ar trebui să fie suficientă pentru introducerea unor extrem de necesare reforme și a unei strategii cuprinzătoare de consolidare fiscală pentru a așeza țara pe o traiectorie de creștere pe termen lung.
Riscuri familiare își proiectează umbra amenințătoare asupra acestei perspective, iar primele șase luni ale noului guvern ar trebui să decidă dacă România post-pandemică va fi sau nu un succes.
Până atunci, optimismul prudent e tot ce ne rămâne. – Sursa: Emerging Europe / Articol de Andras Radnoti (director executiv la Millennium Emerging Europe, firmă de analiză a riscurilor politice, cu sediul la Londra) / Traducere: Andrei Suba (Rador)