Site icon TIMP ROMÂNESC

“Eminescu în limbile lumii” la Universitatea Națională ”Yuriy Fedkovych” din Cernăuți

O masă rotundă cu tema ”Eminescu în limbile lumii: traduceri, receptare critică și academică (I)” a fost organizată, pe 27 februarie,  de Lectoratul de Limbă Română al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale ”Yuriy Fedkovych”  din Cernăuți, notează Euromedia Bucovina.

“Este un moment frumos şi subliniez acestă posibilitate de a împărtăşi gândurile noastre despre poetul naţional, despre importanţa lui Mihai Eminescu pentru întregul nostru popor şi pentru esenţa spirituală naţională.  Dezbaterile sunt binevenite în această perioadă pentru că mediul academic îşi asumă, încet, încet, această responsabilitate de a împărtăşi valorile spirituale. Este cel mai competent mond în a învăţa poporul roman despre ceea ce înseamnă valori naţionale, identitare”, a subliniat în cadrul evenimentului Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuti.

Exit mobile version