Elevii români din regiunea Odesa care au participat la cea de-a doua ediție a concursului de eseuri ”Identitate românească în spațiul european” au fost premiați cu prilejul manifestărilor organizate de Consulatul General al României la Odesa dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 166 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Activitățile au început în 15 ianuarie cu depunerea de flori la bustul lui Eminescu amplasat la sediul misiunii diplomatice, moment la care a participat întreaga echipă consulară condusă de dr. Emil Rapcea, elevi, cadre didactice și câțiva membri ai comunității românesti din regiunea Odesa, reprezentanți ai MAE de la Kiev, membri ai corpului diplomatic acreditat la Odesa, reprezentanți au autorităților locale.
Senatorul Viorel Badea, vicepreședinte al Comisiei românilor de pretutindeni, a venit de la București pentru a participa la manifestări. De asemenea, din România au depus flori la bustul poetului român reprezentanți ai publicației Timp Românesc, Centrului Român pentru Inițiativă Socială, Asociației Convergențe Europene și Asociației Eurocentrica.
Manifestările au continuat cu un program artistic susținut la Palatul Vorontov.
La decernarea premiilor oferite în cadrul concursului de eseuri „Identitate românească în spațiul european”, organizat de Asociaţia Convergenţe Europene, Centrul Român pentru Inițiativă Socială și Asociația Eurocentrica, elevii de la școala românească din Frumușica Veche au recitat poezii din opera lui Mihai Eminescu.